Terenurile agricole ale Doljului se arvunesc în Capitală

0
829

3395,44 ha teren agricol cu cea mai bună fertilitate, suprafaţă amplasată în perimetrul Bistreţ-Gighera-Goicea-Măceşu de Jos, administrată de Agenţia Domeniilor Statului (ADS), au fost arendate firmei Agroexpert Industry SRL Bucureşti, prin metoda „concurs restrâns de oferte”, în circumstanţe realmente neclare. Precizarea „concurs restrâns de oferte” se regăseşte într-o adresă a ADS (Direcţia strategie, managementul datelor şi activităţilor) din 24 decembrie 2013 şi nu sugerează altceva decât un blat mascat. Povestea acestui perimetru de teren agricol este lungă, ambiguă şi prea puţin transparentă. Ceea ce se mai inserează în adresa menţionată este că terenul respectiv făcuse obiectul unui anterior contract de concesiune, preluat „unilateral” de ADS, prin reprezentanţii desemnaţi (Decizia nr. 172/29 iunie 2009), ce au colaborat cu reprezentanţii DADR Dolj şi OCPI Dolj. Cu câtă rigoare au lucrat de-a lungul timpului DADR şi OCPI n-are rost să mai povestim. Vom menţiona în schimb altceva, mult mai revelator. Prin Încheierea pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 12 februarie 2010, în privinţa Contractului de concesiune nr. 15/16 noiembrie 2005, se suspenda Decizia nr. 172/29 iunie 2009 a ADS şi Procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 7 iulie 2009, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a altor litigii având ca obiect drepturile şi obligaţiile din contractul de concesiune. Recursul declarat de Agenţia Domeniilor Statului împotriva Încheierii din 12 februarie 2010 a Curţii de Apel Craiova – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respins la 8 februarie 2011 de instanţa ierarhic superioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Pe seama suprafeţei de teren de 3395,44 ha, repetăm, amplasată într-o zonă de fertilitate ridicată, se va duce un adevărat război al intereselor, cu miză mare, dată fiind şi valoarea subvenţiei ce se încasa de la APIA Dolj. Prin Adresa 10359/19 ianuarie 2009 a Direcţiei juridice a ADS, adresată Primăriei Măceşu de Jos, sub semnătura preşedintelui din acea vreme, Daniel Drăgan, se preciza: „În situaţia în care recursul ADS este respins, contractul de concesiune nr.15/2005 este în fiinţă până la soluţionarea dosarului nr. 948/2008 având ca obiect anularea măsurii rezilierii contractului de concesiune”. Ori, recursul ADS promovat la ICCJ fusese respins. Cu toate acestea, prin procesul-verbal de adjudecare nr. 83570/13 mai 2013 s-a încheiat contractul de arendă nr. 3 din 30 mai 2013, între ADS şi SC Agroexpert Industry SRL Bucureşti. Aşa cum spuneam, metoda folosită de ADS – „concurs restrâns de oferte” –, ceea ce nu înseamnă altceva decât ce se poate înţelege la simpla lectură. O adresă, nr. 85558/8 iulie 2013, a ADS – Direcţia administrare patrimoniu –, evocând toate litigiile aflate pe rol, menţionează că prin Încheierea din 12 februarie 2010 Curtea de Apel a dispus suspendarea procedurii de atribuire prin licitaţie publică a terenului în cauză, iniţiată de ADS, până la soluţionarea irevocabilă a cauzei. Pe de altă parte, ADS solicita obligarea fostului concesionar la plata contravalorii folosirii terenului în suprafaţă de 3395,44 ha. Admiţând că ADS era interesată doar de plata redevenţei la termenele scadente şi în demersurile sale avea parţială dreptate, cel puţin pentru evitarea oricăror interpretări nefaste trebuia să renunţe la metoda „concursului restrâns de oferte” pe terenul „liber de contract” aflat în administrarea sa. Mai mult sau mai puţin voalat, a lucrat în favoarea SC Agroexpert Industry SRL Bucureşti. Pentru toate aceste afaceri pe seama terenurilor agricole din judeţul Dolj, ADS Dolj, condusă de un exponent al clientelei liberale, face doar galerie. Adică, mai pe şleau, chicoteşte atunci când deznodământul este cel dorit.

M. ALEXANDRU