90% din banii de la Guvern au ajuns la primarii PDL

0
287

Directorul Cancelariei Departamentelor din PSD, Ilie Ştefan, susţine că din cei 124 milioane lei alocaţi de Guvern pentru comune, 90% au fost daţi către comune conduse de PDL. „Prin Hotărârea de Guvern nr. 649/22 iunie, Guvernul alocă suma de 124 milioane lei către comunele ţării. Aceşti bani, care au fost alocaţi pentru plata unor arierate, pentru cheltuieli curente şi pentru cheltuieli de capital, precum şi pentru finanţarea unor obiective de investiţii, ar fi trebuit, în mod firesc, să fie distribuţi în mod onest, faţă de toate comunele, sau toţi cei care aveau nevoie să folosească, în mod corespunzător, banii respectivi. Am constat că aceşti bani, în fapt, au fost daţi 90% comunelor care au primari din PDL”, a acuzat social-democratul.

Potrivit acestuia, din cele 1000 de comune care au primit bani, circa 35 de comune din fiecare judeţ sunt PDL, în timp ce doar patru sau cinci sunt conduse de USL . Ștefan a dat drept exemplus situația din Prahova, arătând că din 35 de comune care au primit bani, 31 sunt ale PDL şi numai patru ale USL.

“În toate judeţele este absolut aceeaşi proporţie. În fapt, această HG, care trebuia să fie una echidistantă şi pentru binele tuturor, s-a transformat într-o HG prin care se dau bani pentru partid. Modul în care au fost împărţiţi banii aici mă obligă să gândesc mai departe, unde merg aceşti bani, dacă se vor plăti cu ei nişte arierate, ale căror firme vor primi de la comune banii pe arierate, dacă se vor face investiţii aşa cum se spune, care firme vor primii banii de investiţii de la comunele în care sunt primari PDL? Din cele 124 milioane, dacă extrapolăm procentul care l-am găsi la Dâmboviţa şi Prahova, constatăm că mai mult de 100 milioane au mers la comunele care au primari PDL şi restul la cele care au primari USL”, a conchis social-democratul.