Candu Energy şi CNPEC-China au semnat un acord pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

0
428


Compania Candu Energy, parte a grupului canadian SNC-Lavalin, a încheiat un acord cu China Nuclear Power Engineering Company (CNPEC) pentru construcţia reactoarelor nucleare 3 şi 4 la centrala nuclearelectrică din Cernavodă, operată de Nuclearelectrica. Acordul a fost semnat joi, la Vancouver, potrivit unui comunicat al Candu Energy. Reprezentanţii Nuclearelectrica au precizat, la solicitarea Mediafax, că implicarea „efectivă” a unui investitor în proiect va fi dată de rezultatul procedurii de selecţie. „Acordul de cooperare semnat între Candu Energy Inc şi China Nuclear Power Engineering (…) întăreşte interesul manifestat deja de compania chineză de a se implica în dezvoltarea proiectului unităţilor 3 şi 4. Implicarea efectivă a unui investitor în proiect va fi dată de rezultatul procedurii de selecţie şi de strategia ulterioară de dezvoltare a proiectului”, a comunicat Nucleareletrica. Compania are semnată o scrisoare de intenţie pentru reactoarele nucleare 3 şi 4 cu compania China General Nuclear Power Corporation, valabilă până la sfârşitul anului. Ministrul Economiei, Constantin Niţă, afirma, în 11 iunie, după o întâlnire cu conducerea Industrial and Commercial Bank of China, că partea română a primit „semnale pozitive” în legătură cu finanţarea celor două reactoare. Presa canadiană scrie că Industrial and Commercial Bank of China a fost de acord, în luna iunie, să acorde o finanţare de 9 miliarde de dolari pentru proiectul de la Cernavodă. Centrala din Cernavodă are două reactoare nucleare funcţionale, dotate cu tehnologie canadiană Candu. Acestea au fost puse în funcţiune în 1996 şi 2007 şi produc aproape 20% din necesarul de electricitate al României. Construirea a două noi reactoare ar presupune costuri evaluate la 6,4 miliarde de euro. Proiectul a început în 2006, cu parteneri europeni, care s-au retras ulterior, invocând inclusiv implicarea Chinei, situaţie considerată de unii investitori „incompatibilă” cu evaluările iniţiale. În prezent, în proiect nu a rămas nici un partener privat.