Europarlamentarul Marian Jean Marinescu: „Consiliul trebuie să îşi respecte promisiunile făcute tinerilor, IMM-urilor şi celor mai sărace regiuni”

1
953

Marian-Jean Marinescu, vicepreşedintele responsabil pentru Grupul de lucru Buget şi Politici Structurale al Grupului PPE din Parlamentul European, a cerut Consiliului, în cadrul şedinţei plenare, să accepte majorarea creditelor de plată pentru bugetul 2014, pe fondul insuficienței resurselor pentru investițiile planificate.

Fără o majorare a creditelor de plată și fără utilizarea instrumentelor de flexibilitate din Regulamentul CFM (Cadrul Financiar Multianual) Uniunea Europeana nu își va putea respecta obligațiile cu privire la investițiile promise în dezvoltare regională, cercetare, inovare și educație.

„Dacă în Consiliu nu se aprobă această majorare, tot statele membre vor avea de suferit. Suntem într-o situaţie paradoxală, pentru că în definitiv Consiliul, care refuză să acopere sumele necesare, ar trebui să reprezinte interesele statelor membre şi ale cetățenilor lor. Conform ultimelor estimări, nivelul plaţilor restante din coeziune va crește cu 3 miliarde în 2014, ajungând la o restanţă de aproximativ 26 de miliarde pentru perioada financiară 2007-2014”, a spus Marinescu.

De ce nu se mai fac investiţiile promise?!

Potrivit vicepreşedintelui Grupului PPE, situaţia nu este una nouă, în 2010 restanţa fiind de 5 milioane de euro. În fiecare an, necesarul de suplimentare a plăţilor a crescut, dar de fiecare dată Consiliul nu a acceptat decât o creștere insuficientă. „Cer Consiliului ca, în cazul în care nu este de acord cu reglarea sumelor restante, să decidă şi care dintre facturile pentru proiecte nu trebuie plătite. Consiliul trebuie să îşi asume responsabilitatea integral și să explice beneficiarilor – tinerilor, IMM-urilor şi celor mai sărace regiuni – de ce nu se mai fac investițiile promise”, susţine europarlamentarul român.

1 COMENTARIU

  1. d-le europarlamentar stitide ce ue nu ne mai dau bani ca atunci cind ati condus colonia rominia nu ati reusitsa face proiecte si stiti dece? din cauza incompetentei

Comments are closed.