Guvernul a modificat legea ANL: Tinerii pot cumpăra case şi în rate sau cu credit garantat de stat

0
314

Tinerii chiriaşi ai imobilelor aparţinând Agenţiei Naţionale de Locuinţe (ANL) vor putea cumpăra casa respectivă fie cu un credit bancar contractat cu garanţia statului, fie cu plata în rate lunare, cu un avans de minimum 15% din valoarea de vânzare, procedură nepermisă până în prezent. Facilităţile la cumpărarea de către tineri a unei locuinţe ANL au fost introduse de Guvern, printr-o ordonanţă aprobată în şedinţa de ieri. Legislaţia aplicată până în prezent stabileşte că locuinţele ANL pentru tineri în vârstă de până în 35 ani destinate închirierii, inclusiv cele construite şi destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate, pot fi vândute titularilor contractelor de închiriere după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă, fără ca vânzarea să fie condiţionată de vârsta solicitantului. Preţul locuinţei putea fi însă achitat doar integral la data încheierii contractului, din sursele proprii ale cumpărătorului şi/sau din credite contractate de către acesta de la instituţii financiare autorizate. Prin ordonanţa aprobată ieri şi obţinută de Mediafax, Guvernul a decis că aceste credite vor putea fi contractate „inclusiv cu garanţia statului”, în termen de 5 zile lucrătoare de la data înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară, şi că preţul de vânzare va putea fi achitat şi în rate lunare, cu un avans de minimum 15% din valoarea de vânzare. „Pentru achiziţionarea locuinţelor cu plata în rate, ratele lunare cuprind o dobândă care acoperă dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României, la care se adaugă două puncte procentuale, această dobândă fiind aplicabilă la valoarea rămasă de achitat”, se arată în document. Contractul de vânzare cu plata în rate lunare va stipula că transferul de proprietate asupra locuinţei se produce după achitarea integrală a valorii de vânzare şi că, până la achitarea valorii de vânzare, locuinţele rămân în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale în care acestea sunt amplasate, iar cele destinate în mod exclusiv închirierii tinerilor specialişti din învăţământ sau sănătate sunt în administrarea autorităţilor administraţiei publice centrale din domeniul învăţământului, respectiv din domeniul sănătăţii, ori în administrarea unor unităţi aflate în subordinea sau sub coordonarea acestor autorităţi, până la data transferului de proprietate şi schimbarea rolului fiscal pe numele acestora. Cumpărătorul va avea şi posibilitatea achitării în avans, în totalitate sau parţial, a ratelor rămase, inclusiv dobânda, până la data achitării integrale. Ordonanţa mai stabileşte că valoarea de vânzare a locuinţei se calculează de către autorităţile administraţiei publice locale sau de către operatorii economici în a căror administrare se află imobilele respective, precum şi de către autorităţile centrale din domeniul învăţământului şi sănătăţii sau de către unele unităţi aflate în subordinea ori sub coordonarea acestor autorităţi.