Republica Moldova : „Târgul universităţilor din România”

0
318

Asociaţia Studenţilor Basarabeni din Craiova a prezentat ofertele educaţionale ale Universităţilor din Craiova în cadrul proiectului coordonat de Federaţia Asociaţiilor de Basarabeni din România, care s-a desfăşurat timp de trei zile la Chişinău şi reprezintă o campanie de informare a absolvenţilor de gimnazii şi licee din Republica Moldova despre ofertele educaţionale propuse de universităţile din România. „Târgul Universităţilor din România” a avut loc în perioada 11-13 iulie în Grădina Publică „Ştefan cel Mare” din Chişinău şi a continuat în oraşele Cahul şi Bălţi în data de 16 şi respectiv, 18 iulie.

Pentru anul universitar 2014-2015, Universitatea din Craiova oferă absolvenţilor de licee din Republica Moldova un număr de 38 de locuri pentru cele cinci domenii fundamentale de ierarhizare (Ştiinţe sociale, Matematică şi Ştiinţe ale Naturii, Ştiinţe Umaniste şi Arte, Ştiinţe inginereşti, Ştiinţa sportului). Pentru cele trei specializări din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova (medicină, medicină dentară, farmacie) au fost acordate respectiv încă trei locuri; pentru fiecare Ciclu II şi III (Masterat şi Doctorat) s-a oferit un număr de 5 locuri pentru studenţii basarabeni care au absolvit ciclul licenţă în România sau în oricare altă ţară membră a Uniunii Europene.

Oaspetele de onoare al evenimentului de la Chişinău a fost Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică din România, Mihnea Cosmin Costoiu, care s-a arătat mulţumit de numărul impresionant de absolvenţi interesaţi de ofertele Ministerului Educaţiei Naţionale din România. „Este o preocupare constantă a Guvernului României de a sprijini tinerii din Republica Moldova. Ceea ce oferă Guvernul nostru, un număr de cinci mii de burse pentru tinerii din Republica Moldova, la care, în perioada următoare, se vor adăuga şi bursele de tip Erasmus, este o şansă pentru aceşti tineri. Absolvenţii, în primul rând, sunt atraşi de o diplomă recunoscută fără niciun dubiu în Europa, iar pe de altă parte, curriculumul naţional este unul armonizat la nivel european şi vor avea şansa să aibă mobilităţi în interiorul Uniunii Europene”, a declarat Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică din România.

Scopul evenimentului este de a informa absolvenţii de liceu şi gimnaziu care vor să-şi continue studiile în România despre ofertele instituţiilor de învăţământ de peste Prut. Aceştia vor fi informaţi cu privire la oportunităţile de studii, actele necesare, procesul de admitere, locurile disponibile, universităţi, facultăţi, specializări şi vor avea posibilitatea să interacţioneze direct cu studenţii basarabeni care îşi fac studiile în centrele universitare din România.

„Târgul universităţilor din România este deja la cea de-a treia ediţie, de aceea, în acest an, sunt mult mai mulţi studenţi decât în anii precedenţi. Este vorba despre oferta educaţională pentru studii de calitate şi o bursă oferită de statul român, astfel, locurile oferite se completează din ce în ce mai mult. În acest an, am adus ofertele educaţionale din 17 centre universitare din România, şi sperăm ca viitorii studenţi să facă alegerea corectă.  Candidaţii sunt sprijiniţi de către voluntarii organizaţiilor de basarabeni din România, care desfăşoară o serie de proiecte prin care consiliază, motivează şi sprijină tinerii basarabeni”, a subliniat Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Basarabeni din România, Ion Cobîşenco.

Proiectul face parte din ampla campanie „AdmiteRo” care conţine şi un program prin care voluntarii din cadrul Federaţiei Asociaţiilor de Basarabeni din România vor sprijini activitatea Comisiei de admitere în incinta misiunilor diplomatice din Chişinău, Bălţi şi Cahul şi vor oferi candidaţilor informaţii despre pachetul de acte necesare înscrierii în concursul de admitere.

ELIZA BOTNARI