Seri de muzică, dans, operă și operetă – la jumătatea lunii august, în cinci cartiere craiovene

0
393

Sub genericul „Operissima – Visul unei nopți de vară pe străzile Craiovei”, Opera Română Craiova va prezenta, luna viitoare, în cadrul stagiunii estivale, cinci seri de muzică, dans, operă și operetă în tot atâtea cartiere ale orașului. Astfel, locuitorii din Craiovița Nouă, Valea Roșie, Brazda lui Novac, Rovine și 1 Mai se vor bucura rând pe rând, între 13 și 17 august, de reprezentații oferite de Orchestra, Corul, Baletul și soliști ai instituției craiovene. Speranța organizatorilor este aceea că vor câştiga noi spectatori tentaţi să vină şi la reprezentații integrale, tocmai pentru a-i reasculta și revedea cu plăcere pe artiștii Operei Române Craiova.

«Oare pentru ca opera să revină la popularitatea de care se bucura secolul trecut – când era considerată o artă a maselor – trebuie scoasă din clădirile masive, cu aspect intimidant, rezervate elitelor? Dacă marea muzică ar reveni în mijlocul mulțimii, la colț de stradă, acolo unde spiritualitatea pierde lupta în fața cotidianului, acest contrast evident va putea funcționa drept catalizator al emoției artistice autentice?», se întreabă reprezentanții Operei Române Craiova.

Din dorința de a avea un răspuns cât mai elocvent, dă întâlnire publicului în aer liber, pentru a se bucura de seri de muzică, dans, operă sau operetă, prezentate pe scenele mobile amenajate în principalele cartiere din oraș. Cele mai reprezentative momente din repertoriul ultimilor ani vor fi puse în scenă pentru a le oferi craiovenilor prilejul să se bucure de valoarea și talentul artiștilor din urbe.

Cele cinci spectacole vor avea loc în cartierele Craiovița Nouă (13 august), Valea Roșie (14 august), Brazda lui Novac (15 august), Rovine (16 august) și 1 Mai (17 august), toate cu începere de la ora 21.00. „OperissimaVisul unei nopți de vară pe străzile Craiovei” va aduce în fața publicului Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, precum și mai mulți soliști: Renata Vari, Ioan Cherata, Florin Ormenișan, Noemi Mondra, Laurențiu Nicu, Eva Ștefănescu, Nicu Popa, Dragoș Teodorescu, Olguța Ilie, precum și doi invitați de la Opera Națională Română Timișoara: Alina Mihai și Alin Radu. Conducerea muzicală îi va aparține maestrului dirijor Alexandru Iosub.

Cât privește programul, acesta  va fi unul variat şi captivant prin alăturarea unor „şlagăre” din creaţii de Verdi, Rossini, Puccini, Kalman. Canțonete, zarzuele, precum și secvenţe orchestrale din lucrări scenice vor alterna cu arii de mare impact din repertoriul liric, momente spumoase din operete, coruri celebre sau numere captivante de balet. „Pe scurt, un concert atractiv, într-un cadru relaxat, în fața unui public dorind să se simtă bine şi să asculte muzică – fie ea şi de operă – lejeră şi… gratis”, mai spun reprezentanții Operei craiovene.

      • Miercuri, 13 august, ora 21.00 – cartierul Craiovița Nouă (strada „George Enescu”, lângă Poștă)
      • Joi, 14 august, ora 21.00 – cartierul Valea Roșie (strada „Împăratul Traian”, lângă biserică)
      • Vineri, 15 august, ora 21.00 – cartierul Brazda lui Novac (parcarea dintre blocurile G5 și WIN)
      • Sâmbătă, 16 august, ora 21.00 – cartierul Rovine (parcul situat pe strada „Nicolae Iorga”)
      • Duminică, 17 august, ora 21.00 – cartierul 1 Mai (loc de joacă, punct Trafo, în spatele hipermarketului Carrefour)