Muzeele din Paris, vizitate de peste 73 de milioane de persoane în 2013

0
335


Cele mai importante 53 de muzee și monumente din Paris au avut anul trecut 73,1 milioane de vizitatori, cu 2,2% mai mulți decât în 2012, a informat Biroul de Turism și de Congrese din capitala franceză. Pe primul loc s-a situat Catedrala Notre-Dame, cu 14 milioane de vizitatori.

Muzeul cel mai frecventat a fost Luvrul, cu 9,2 milioane de intrări. O sigură dată în istoria sa Luvrul a înregistrat un rezultat anual mai bun decât cel din 2013. Luvrul „este în continuare, de departe, cel mai vizitat muzeu din lume”, precizează un comunicat al biroului de turism, care menționează că tarifele de la muzeele analizate au fost cuprinse între 4 și 16 euro, media fiind de 9,2 euro. Turnul Eiffel, simbolul Parisului, a primit 6,7 milioane de vizitatori, cu 7,5% mai mult decât în 2012. În Catedrala Sacre Coeur, de pe colina Montmatre, au intrat 10,5 milioane de turiști în 2013, la fel ca în 2012.

Între obiectivele care au vândut în 2013 un număr mai mic de bilete de intrare decât în anul precedent se numără Centrul Pompidou, cu 3,7 milioane de vizitatori, și Muzeul Orsay, cunoscut ca „muzeul impresioniștilor”, care a fost văzut de 3,4 milioane de persoane. În ambele cazuri, numărul de bilete vândute a fost cu 1,2 % mai mic decât în 2012.