România, „ţara în care doamna EBA şi doamna Udrea se pricep mai bine la economie decât cei de la Harvard”

0
478
Ioana Petrescu

Preşedintele Traian Băsescu a opinat, ieri, că ministrul de Finanţe, Ioana Petrescu, este „bine echipată din punct de vedere teoretic, dar marea problemă este lipsa de practică”, susţinând că aceasta a fost folosită de premierul Victor Ponta. „Eu sunt convins că această doamnă este bine echipată din punct de vedere teoretic. Marea problemă a dânsei este lipsa de practică, a venit direct în funcţia de ministru, fără a fi administrat înainte o companie”, a spus Băsescu, la B1 TV. El a precizat că ar fi „mai îngăduitor cu dânsa decât cu premierul, pentru că ea a fost un om folosit de premier, la întâlnire. A intrat în gura lupului şi apoi a vrut să o compenseze”. România este o ţară în care „EBA (Elena Băsescu – n.r.) şi Udrea se pricep mai bine la economie decât cei de la Harvard”, a constatat premierul Victor Ponta ieri, în şedinţa de guvern. „Îmi pare rău pentru doamna Petrescu, eu cred că a făcut bine că s-a întors în ţara în care doamna EBA şi doamna Udrea se pricep mai bine la economie decât cei de la Harvard (n.r. – ministrul de Finanţe a făcut masteratul la Harvard), dar eu cred sincer, şi vreau să dau un mesaj către toţi tinerii pregătiţi din România, că doamna EBA şi doamna Udrea sunt o parte a acestei societăţi, însă cei mai mulţi sunt cei care apreciază profesionalismul şi, din punctul ăsta de vedere, succes tuturor celor tineri”, a transmis Ponta.