Administraţia preşedintelui Poroşenko examinează posibilitarea ruperii relaţiilor cu Rusia

0
352

Există voci în administraţia preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko care sunt de acord cu ruperea relaţiilor diplomatice cu Rusia, a declarat ieri, la Kiev, adjunctul şefului administraţiei prezidenţiale, Valeri Cialâi, informează ITAR-TASS. „Conducerea Ucrainei examinează o astfel de posibilitate, inclusiv consecinţele unui asemenea pas”, a afirmat oficialul ucrainean, într-o conferinţă de presă, adăugând, în acelaşi timp, că „există şi alte metode decât ruperea relaţiilor diplomatice. Noi nu refuzăm formatul de negocieri propus în Normandia (Franţa), în cadrul cărora preşedintele rus Vladimir Putin participă la convorbiri”, a afirmat şeful adjunct al administraţiei prezidenţiale ucrainene. La începutul lunii iunie, preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin, respectiv Petro Poroşenko, au avut o scurtă întâlnire în marginea ceremoniilor dedicate celei de-a 70-a aniversări de la debarcarea aliaţilor în Normandia (Franţa). Discuţia a durat aproximativ 15 minute, în prezenţa cancelarului german Angela Merkel şi a preşedintelui francez Francois Hollande, fiind dedicată în exclusivitate crizei ucrainene. Atunci, preşedinţii „Putin şi Poroşenko s-au pronunţat pentru încetarea cât mai rapidă a vărsării de sânge în sud-estul Ucrainei, precum şi a acţiunilor militare — atât de către trupele guvernamentale ucrainene, cât şi de către susţinătorii federalizării Ucrainei”, a declarat, la finalul convorbirilor, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al şefului statului rus.

Cancelarul german Angela Merkel consideră că Rusia ‘”nu a satisfăcut suficient’” așteptările pentru a face să scadă tensiunile în Ucraina, a declarat ieri, la Berlin, purtătorul său de cuvânt Steffen Seibert, citat de AFP. ‘”Potențialele consecințele ale așteptărilor nesatisfăcute până în prezent” vor constitui un subiect pe agenda summitului european de miercuri (n.r. – ieri) de la Bruxelles, a subliniat Seiber, în timpul unei conferințe de presă. Era de aşteptat ca UE să adopte noi sancțiuni împotriva Rusiei în cadrul Consiliului European de ieri, Moscova fiind acuzată în continuare de susținerea separatiștilor proruși din estul Ucrainei prin furnizarea de arme și echipamente militare.