Actorul Ilie Gheorghe şi Asociaţia Culturală „GAG” din Craiova, premiaţi de UNITER

0
4753

Ilie Gheorghe

Uniunea Teatrală din România a anunţat, recent, premiile Senatului şi nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2011 – eveniment aflat la ediţia a XIX-a, care se va desfăşura pe data de 18 aprilie, cu transmisie în direct pe TVR 1. Între cei ale căror merite sunt recunoscute de această organizaţie a creatorilor din domeniu se numără actorul Ilie Gheorghe, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, care va primi Premiul pentru întreaga activitate, şi Asociaţia Culturală „GAG” din Craiova, răsplătită cu Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile. Nominalizat pentru cel mai bun spectacol de teatru TV este „Unde-i revolverul”, de Gorgey Gabor, în regia şi scenografia lui Mircea Cornişteanu, director al Naţionalului craiovean.

Conform statutului Uniunii Teatrale din România, Senatul UNITER acordă în cadrul Galei Premiilor UNITER premiul de excelenţă, premiile pentru întreaga activitate şi premiile speciale. Pe baza propunerilor primite din partea teatrelor şi a membrilor Senatului UNITER, în şedinţa din 28 februarie a.c. Senatul a decis să acorde Premiul pentru întreaga activitate actorului Ilie Gheorghe, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”. Între cei care au mai fost propuşi să primească această distincţie s-a numărat încă un maestru al scenei craiovene, Valer Dellakeza – care  în 1999, a fost răsplătit cu Marele Premiu UNITER –, dar şi actori ca Alexandru Repan, Nae Lăzărescu, Valentin Uritescu, Vasile Muraru ş.a. Inegalabilul interpret al „Ionei” soresciene, Ilie Gheorghe, are 45 de ani de activitate în slujba teatrului şi 120 de roluri interpretate, pentru Harpagon din „Avarul” de Moliere, în regia lui Bocsardi Laszlo, obţinând, la Gala din 2004 a UNITER, Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal.

De asemenea, Premiul special pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile va reveni, anul acesta, Asociaţiei Culturale „GAG”, înfiinţată în noiembrie 2007, la Craiova. „Uneori pasiunea şi disperarea te determină să faci lucruri de care nu te-ai fi crezut capabil. Pasiunea pentru teatrul de păpuşi şi animaţie şi disperarea unei situaţii concrete ne-au unit în dorinţa de a pune temelia unei forme juridice de asociere profesională”, mărturisea, atunci, cea căreia îi revine marele merit al „activării” şi „animării” acestei asociaţii – teatrologul Adriana Teodorescu. Cel mai recent şi de impact proiect marca „GAG” a fost Muzeul Păpuşilor, realizat în parteneriat cu Muzeul Olteniei, în cadrul Casei Băniei şi inaugurat odată cu redeschiderea acestei instituţii, pe data de 20 ianuarie a.c.

În acest an, Senatul Uniunii a hotărât ca juriul de nominalizări să fie alcătuit de Biroul Secţiei Române a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru, în consecinţă acesta avându-i în componenţă pe criticii de teatru Andreea Dumitru, Doina Modola  şi Ludmila Patlanjoglu. Vor fi acordate premii pentru Debut, Cel mai bun spectacol de teatru TV, Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic, Cea mai bună scenografie, Cel mai bun actor în rol secundar, Cea mai bună actriţă în rol secundar, Cel mai bun actor în rol principal, Cea mai bună actriţă în rol principal, Cea mai bună regie, Cel mai bun spectacol, Premiul pentru critică de teatru, dar şi diplome de recunoştinţă reprezentanţilor personalului de scenă cu o activitate de peste 30 de ani în instituţiile teatrale de care aparţin.

Nominalizat pentru Cel mai bun spectacol de teatru TV este şi „Unde-i revolverul”, de Gorgey Gabor, în regia şi scenografia lui Mircea Cornişteanu, director al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”, şi pe muzica lui Nicu Alifantis. Pe scena craioveană, spectacolul a avut premiera pe 10 octombrie 2010, cu Sorin Leoveanu, Valer Dellakeza, Angel Rababoc, Marian Politic şi tânărul George Albert Costea în distribuţie. În varianta realizată la Televiziunea Română, rolul lui George Albert Costea (K. Müller) i-a fost încredinţat lui Horaţiu Mălăele.

Ilie Gheorghe, actor al Teatrului Naţional „Marin Sorescu”:

„Însemnătatea acestui premiu se multiplică de 120 de ori”

«Un premiu pentru întreaga activitate… Este o bucurie fără margini să vezi că o muncă de 40 şi ceva de ani este recunoscută, este apreciată, este răsplătită cu meritul acesta suprem – cel mai mare premiu care se acordă în România oamenilor de teatru, actorilor. E ca şi cum pentru fiecare rol pe care l-am făcut eu în cei peste 40 de ani – aproape 120 la număr – mi s-ar acorda acest prestigios premiu. Suma celor 120 de premii, ca să le zic aşa, metaforic vorbind, se adună în acest ultim premiu pentru întreaga activitate.

Nu există pentru un actor o mai mare bucurie, o mai mare satisfacţie decât să-şi vadă munca apreciată de ceilalţi, de cei care trebuie. E semn că nu munceşti degeaba, e semn că nu trăieşti degeaba, e semn că viaţa îţi este împlinită, că are sens, că mesajul tău este împărtăşit celorlalţi, iar ceilalţi, la rândul lor, se gândesc să-ţi răsplătească această strădanie.

Ieri (n.r. – marţi, 1 martie), am fost invitat la Academia Română, la sesiunea jubiliară Marin Sorescu, şi am prezentat „Iona” în faţa membrilor Academiei, a scriitorilor, a oamenilor invitaţi din străinătate. Şi acest rol s-a bucurat, de-a lungul anilor, de prestigioase premii naţionale şi internaţionale. Cei de la Academie aflaseră cu o zi mai-nainte că mi s-a acordat acest premiu şi m-au felicitat.

Ce să mai spun… Privesc înapoi nu cu mânie, cum este titlul piesei, ci cu mândrie. Simt că strădaniile mele, simt că seriozitatea profesiei mele – pe care am îmbrăţişat-o cu 44 de ani în urmă – au dat roade, că n-am trăit niciodată sub semnul invidiei, sub semnul acesta care te distruge al neîncrederii şi al neputinţei. Dimpotrivă, pentru mine acest premiu reprezintă o autocunoaştere, în sensul că ştiu de ce sunt în stare, sunt stăpân pe forţa, pe capacitatea mea de a mă concentra pe lucrurile valoroase.

Ştiţi, Sorescu avea o vorbă: oamenii îşi pierd vremea cu lucruri care nu le folosesc după moarte. Cel puţin în conştiinţa mea, a celorlalţi care m-au cunoscut, este un semn că lucrul acesta va rămâne undeva consemnat şi după ce n-oi mai fi.

Sau mai avea tot Sorescu vorba aia… nu trebuie să ne pierdem vremea cu fleacuri. Ei bine, eu acum am credinţa că nu mi-am pierdut vremea cu fleacuri, că mi-am folosit-o cu… folos. Şi, spre bucuria mea şi a celor care mă preţuiesc, însemnătatea acestui premiu se multiplică de 120 de ori».

Ilie Gheorghe este actor al Teatrului Naţional din Craiova încă din 1967, an în care a absolvit IATC, la clasa profesorului Dinu Negreanu. Din 1996 este profesor la Departamentul de Teatru al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Craiova. Rolurilor din scenă – aproape 120 – le-a adăugat şi o activitate în cinematografie şi televiziune, în filme precum „Moromeţii” (1985, în regia lui Stere Gulea) sau „Aurul alb” (1989, regia Mihai Dănescu). A primit numeroase premii, dintre care amintim doar Premiul criticii pentru cel mai bun actor al anului 1994, pentru rolul Iona din „Iona”, de M. Sorescu, decernat de AICT, în 1995, şi Premiul Naţional „Marin Sorescu” acordat în 1998 de Academia Română şi TNC pentru prezentarea, în 1997, a spectacolului „Iona” la Festivalul Convenţiei Teatrale Europene de la Stockholm şi pentru contribuţia excepţională, adusă pe parcursul a 20 de ani de activitate artistică la cunoaşterea şi propagarea dramaturgiei soresciene în ţară şi în străinătate. În decembrie 2004 a primit Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria D – Arta spectacolului, acordat de Preşedintele României, Ion Iliescu.

 

Adriana Teodorescu

Adriana Teodorescu, fondator al Asociaţiei Culturale „GAG”:

„Simt bucurie, uluire, responsabilitate şi speranţă…”

«Serghei Obraztsov spunea că „teatrul de păpuşi începe acolo unde încetează posibilităţile actorului”… La numai trei ani de la înfiinţare, Asociaţia „GAG” primeşte unul dintre cele mai râvnite premii acordate în teatrul românesc. Semn că ceea ce facem facem bine. Numai că trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului: acest premiu este în egală măsură al Muzeului Olteniei – singurul muzeu din ţară care intră astfel în istoria teatrului românesc! – sub acoperişul căruia s-a întrupat prima secţie cu expoziţie permanentă de teatru de păpuşi din România – „Memoria păpuşilor jucate”. Împreună scriem un capitol în istoria teatrului.

Sentimentele sunt amestecate: bucurie, uluire, responsabilitate şi speranţă că teatrul de păpuşi românesc poate sta cu demnitate, aşa cum merită, în galeria artelor spectacolului, dincolo de minimalizarea şi stereotipul „teatrului facil şi infantil”. Poate că vom vedea mai des la spectacolele teatrelor de păpuşi critici de teatru care vor scrie mai mult… Poate că începe o etapă de reteatralizare prin arta animaţiei…

Poate că acest premiu va fi un semn de reîntoarcere către teatrul de păpuşi, de marionete, de animaţie pentru toţi cei care din diverse motive abandonează această formă de teatru, mult mai grea – în ciuda aparenţelor – decât teatrul „cu oameni”. Mari regizori, scenografi şi actori români recunosc faptul că teatrul de păpuşi nu e o joacă.

Mulţumirile noastre se îndreaptă către discreţii, până la anonimat, creatori de păpuşi (dintre care mulţi sunt deja poveste…) şi către generoşii parteneri care au recuperat, păstrat şi donat păpuşile din această mică (deocamdată!) colecţie şi se cuvine să mulţumim temerarilor noştri colegi de la Muzeul Olteniei pentru că au înfiinţat o instituţie – în premieră naţională! – în aceste timpuri, crezând în proiectul nostru. Şi, nu în ultimul rând, acest premiu este al tuturor păpuşarilor României, pentru care teatrul de păpuşi înseamnă artă, creaţie, Teatru».

Doar ştiţi ce este un GAG, nu? Un efect comic într-un film sau într-o piesă de teatru, rezultat dintr-o asociere surprinzătoare de situaţii contrastante. Atunci nu o să vă mire de ce o asociaţie culturală – ce are ca scopuri revigorarea şi dezvoltarea artei animaţiei; utilizarea artei cu păpuşi şi a ariei sale curriculare în educaţia culturală a copiilor şi a tinerei generaţii; atragerea tinerilor artişti spre zona animaţiei pentru perpetuarea acestei arte; ridicarea nivelului profesional al artiştilor păpuşari – şi-a ales acest nume. GAG este însă şi acronimul numelor fondatorilor Asociaţiei Culturale craiovene: Gregorian (Eustaţiu Gregorian, celebru scenograf dedicat exclusiv teatrului de păpuşi), Adriana (Adriana Teodorescu) şi Gusti (Augustin Teodorescu). Principalele obiective ale asociaţiei sunt organizarea de programe şi proiecte culturale; iniţierea, menţinerea şi dezvoltarea legăturilor cu instituţii publice, asociaţii culturale şi alte structuri neguvernamentale; susţinerea iniţiativelor de cercetare şi experimentare a noi modalităţi de expresie artistică; încurajarea, explorarea şi utilizarea unor spaţii neconvenţionale de exprimare cultural-artistică; organizarea de ateliere de creaţie cultural-artistică, de tabere de creaţie sau ateliere de pregătire pentru tinerii artişti şi pentru copii.

 

Nominalizările pentru ediţia 2011 a Galei Premiilor UNITER:

Debut

Vlad Cristache pentru regia spectacolului „Peer Gynt” de la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila;

Alexandru Mâzgăreanu pentru regia spectacolului „Funcţionarii” de la Teatrul Metropolis din Bucureşti;

Conrad Mihai Mericoffer pentru rolul Trofimov din spectacolul „Livada de vişini” la Teatrul Naţional Bucureşti.

Cel mai bun spectacol de teatru TV

„Întoarcerea la matcă” de George Astaloş, regia Ion Gostin;

„O întâmplare cu haz” de Carlo Goldoni, regia Constantin Dicu;

„Unde-i revolverul” de Görgey Gábor, regia Mircea Cornişteanu.

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic

„Aniversarea” de Harold Pinter, în regia lui Alexandru Dabija, producţie a SRR;

„D’ale carnavalului” de I.L. Caragiale, în regia lui Gavriil Pinte, producţie a SRR;

„Maldoror – biografia sentimentală a unui criminal în serie”, scenariul şi regia Ilinca Stihi, producţie a SRR.

Cea mai bună scenografie

Carmencita Brojboiu pentru scenografia spectacolului „Leonce şi Lena” la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca;

Dragoş Buhagiar pentru scenografia spectacolului „Shaking Shakespeare” la Teatrul German de Stat din Timişoara;

Adriana Grand pentru scenografia spectacolul „Iunie” la Teatrul Naţional Târgu Mureş.

Cel mai bun actor în rol secundar

Dragoş Huluba pentru rolul Căpitanul de pompieri din spectacolul „Cântăreaţa Cheală” la Teatrul de Comedie Bucureşti;

Andi Vasluianu pentru rolul Semion Medvedenko din spectacolul „Pescăruşul” la Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti;

Gabor Viola pentru rolul Valerio din spectacolul „Leonce şi Lena” la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca.

Cea mai bună actriţă în rol secundar

Ana Ciontea pentru rolul Mama tânărului din spectacolul „Avalanşa” la Teatrul Naţional din Bucureşti;

Claudia Ieremia pentru rolul Marietta din spectacolul „În vizită” la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara;

Virginia Itta Marcu pentru rolul Jongleurul violonist din spectacolul „Puterea obişnuinţei” la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov.

Cel mai bun actor în rol principal

Zsolt Bogdán pentru rolul Bergman din spectacolul „Strigăte şi şoapte” la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca;

Marius Manole pentru rolul Lopahin Ermolai Alexeevici din spectacolul „Livada de vişini” la Teatrul Naţional Bucureşti;

Horaţiu Mălăele pentru rolul Francois din spectacolul „Dineu cu proşti” la Teatrul Naţional Bucureşti.

Cea mai bună actriţă în rol principal

Petronela Grigorescu pentru rolul Veta din spectacolul „O noapte furtunoasă” la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi;

Maia Morgenstern pentru rolul Ranevskaia, Liubov Andreevna din spectacolul „Livada de vişini” la Teatrul Naţional Bucureşti;

Ofelia Popii pentru rolurile din spectacolul „Felii” la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu.

Cea mai bună regie

Lazslo Bocsardi pentru regia spectacolului „Neguţătorul din Veneţia” la Teatrul Maghiar „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe;

Alexandru Dabija pentru regia spectacolului „O noapte furtunoasă” la Teatrul Naţional din Iaşi;

Andrei Şerban pentru regia spectacolului „Strigăte şi şoapte” la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

Cel mai bun spectacol

„Leonce şi Lena” la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca;

„Livada de vişini” la Teatrul Naţional  din Bucureşti;

„Strigăte şi şoapte” la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

Premiul pentru critică de teatru

(decis de Biroul de conducere al Secţiei Române a AICT): Andreea Dumitru.

 

Premiile Senatului UNITER:

Premiul de excelenţă: Tamara Buciuceanu

Premiul pentru întreaga activitate: Ilie Gheorghe şi Coca Bloos (actori), Tudor Mărăscu (regizor), Gabriela Nazarie (scenografie), Ion Cazaban (critică şi istorie teatrală)

Premiu special pentru muzică de teatru: Gabriel Bassarabescu

Premiul special pentru teatru de păpuşi: Aneta Forna Christu

Premiul special pentru coregrafie: Andras Lorant

Premii speciale pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile: Teatru3 (Teatru La Cub) – Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi şi Muzeul Teatrului de Păpuşi şi Animaţie din România – Asociaţia Culturală „GAG” din Craiova.