Cupa României, turul I / Cârcea vs Podari la Hanul Doctorului

0
348

Astăzi începe faza naţională a Cupei României, iar în primul tur sunt implicate şi trei echipe doljene, ACS Podari, Viitorul Municipal Craiova, ambele din Liga a III-a şi Viitorul Cârcea, din Liga a IV-a, câştigătoarea fazei judeţene a competiţiei. Două dintre ele, Cârcea şi Podariul, se întâlnesc de la ora 17.30, la Hanul Doctorului, în timp ce ACS Viitorul Municipal Craiova se va deplasa la Horezu, unde va da piept cu echipa locală Flacăra. Podariul s-a reunit acum o săptămână şi a disputat deja un meci amical, 2-0 cu Dunărea Bistreţ. Luni, jucătorii lui Victor Naicu au efectuat vizita medicală, la Policlinica pentru sportivi din Bănie. Au fost prezenţi: Mecea, Purcea, Al. Mirea – portari; Dreşcă, C. Preda, Ciocioană, Dina, Luncanu, Târcă – fundaşi; Răduţ, Crângoiu, Murgan, Stoica, Bălmău, Mohora – mijlocaşi; D. Preda, Dicu, Cojocaru – atacanţi.