Preşedintele FIFA, Sepp Blatter, a declarat că ediţia din 2014 a Cupei Mondiale, găzduită de Brazilia, a fost o competiţie de nota 9,25. „Am calculat folosind toate computerele şi Facebook-ul, iar dintr-un total de 10, nouă ne-a dat un rezultat de 9,25. Faţă de Africa de Sud, ediţia din Brazilia a fost mai bună”, a menţionat preşedintele FIFA, în vârstă de 78 de ani. Totodată, Blatter susţine că pedeapsa dictată împotriva atacantului uruguayan Luis Suarez, după ce l-a muşcat de umăr pe fundaşul italian Giorgio Chiellini, este una dură. „Ca fotbalist, o asemenea pedeapsă doare. Dar ca preşedinte al FIFA trebuie să accept deciziile luate de comisiile noastre independente. Sper că jucătorul se va întoarce la fotbal, pentru că i-am văzut capacitatea tehnică şi tactică. Sper să revină, pentru că se află la unul dintre cele mai mari cluburi din lume”, a spus Blatter despre noul jucător al Barcelonei. Elveţianul nu s-a arătat deranjat de faptul că a fost huiduit pe mai multe stadioane la Cupa Mondială: „Dacă faci parte din această afacere, trebuie să trăieşti şi cu asta”, însă a reacţionat când o femeie reporter i-a transmis că FIFA este coruptă: „Ascultă, doamnă. Când vorbeşti despre corupţie, trebuie să prezinţi probe!”