Playoff-ul Cupei Ligii / Gane: “Nu există altă opţiune decât calificarea”

0
320

CS Universitatea a organizat ieri după-amiază o conferinţă de presă, tehnicianul Jerry Gane prefaţând partida de mâine (ora 18:00), de pe terenul Rapidului, în playoff-ul noii înfiinţate Cupe a Ligii: „După o lună de antrenamente suntem pregătiţi să înfruntăm Rapidul. Faptul că la ei sunt probleme de lot, organizatorice, că s-a produs schimbare de antrenor nu înseamnă că vom avea un meci uşor. În momentul în care jucătorii intră pe teren sunt conectaţi şi vor să câştige. De aceea le-am spus băieţilor mei să nu cadă în această capcană şi să considere meciul deja câştigat. În plus, ştiu ce presiune exercită tribunele din Giuleşti. Am simţit bine jucătorii în această perioadă, sper ca la ora meciului să fie în formă maximă şi să debutăm cu dreptul. Pentru noi nu există altă opţiune decât calificarea. Mie mi-a purtat noroc Giuleştiul, şi ca antrenor, şi ca jucător. Sper să debutez în acest sezon cu o victorie. Depinde de jucătorii care-i am la dispoziţie, să fie concentraţi şi să facă spectacol. Aşteptăm cât mai mulţi suporteri olteni în Giuleşti, pentru că farmecul fotbalului îl dau fanii, s-a văzut inclusiv la acest Mondial“.

“Ne dorim să aducem Steaua în Bănie, să bucurăm suporterii cu un meci de gală”

Antrenorul Universităţii îşi doreşte victoria împotriva Rapidului pentru a le oferi suporterilor derby-ul cu Steaua încă din startul stagiunii (ar juca peste doar trei zile, în turul I): „Craiovei i-au lipsit astfel de derby-uri, în opinia mea este bine că pornim cu meciuri tari. E nevoie de concentrare maximă pentru că ne dorim să aducem Steaua în Bănie, să bucurăm astfel suporterii cu un meci de gală. Astfel de meciuri, cum sunt cele din Cupa Ligii, ne călesc mai bine pentru ce va urma în campionat. Indiferent de cum vom începe sezonul, chiar dacă vom lega mai multe rezultate pozitive, obiectivul în acest sezon va rămâne acelaşi: o clasare în prima jumătate a ierarhiei“.

Jerry Gane şi-a conturat deja formula cu care va ataca Rapidul: „Am idee cum va arăta echipa în Giuleşti, mi-am conturat primul 11. Toţi jucătorii s-au prezentat bine la antrenamente şi, sincer, mi-a fost destul de dificil să fac alegerile. Oricum şi cei care nu fac parte din lotul pe care-l deplasăm în Giuleşti pot fi titulari în următoarele meciuri”.

Gane a prezentat şi situaţia jucătorilor pe care nu i-a luat în cantonamentul sloven: „În privinţa lui Kitanovski, Ganea, Tomici, Ljubinkovici şi Patriche am decis împreună cu conducerea să renunţăm la serviciile lor. Trebuie să înţeleagă că atunci când se porneşte la un drum nou, când au loc schimbări ale staff-ului tehnic la echipă sunt plecări şi veniri. Şi, în opinia mea, este mai bine pentru jucători să fie anunţaţi din timp pentru a-şi găsi echipă. Ce-ar fi fost să-i iau în pregătire apoi să le spun că nu fac parte din planurile mele? Conducerea va discuta cu ei şi vom vedea la ce numitor comun se va ajunge. Ar fi bine pentru ei să-şi găsească echipă, pentru că ştiu că e greu să stai un sezon în afara fotbalului”.

La conferinţa de presă, din rândul jucătorilor, a fost prezent Mihăiţă Pleşan, care a spus: “Rapid este o echipă de tradiţie, frumoasă. Giuleştiul este un stadion care împinge echipa de la spate, dar suntem pregătiţi. În Cupa Ligii, ca şi în Cupa României ne dorim să mergem cât mai mult în competiţie, dacă s-ar putea chiar să prindem finala. Pentru orice jucător cele mai frumoase meciuri sunt cu Steaua, Dinamo şi Rapid, pentru că se joacă cu stadionul plin şi au o încărcătură aparte”.

Bancu, în alb şi albastru pentru următorii trei ani

Nicuşor Bancu este jucătorul Craiovei, cu acte în regulă. Mijlocaşul de bandă strângă a fost achiziţionat de la FC Olt, semnând cu Ştiinţa un contract pe o perioadă de trei ani.

Bancu, 21 de ani, este un jucător polivalent, evoluând în ultimele trei sezoane pe posturile de fundaş stânga, fundaş dreapta, fundaş central şi mijlocaş stânga pentru FC Olt. A bifat 68 de jocuri pentru echipa din Slatina în care a reuşit 8 goluri. Jucătorul a fost folosit de antrenorul Jerry Gane în stagiul de pregătire sloven şi a debutat cu gol în tricoul alb-albastru, marcând în minutul 3 al amicalului cu Vardar Skopje.