Rănit grav după ce a intrat cu maşina în pom

0
361

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 9.30, pe DJ 606, în afara localităţii Pietroaia, s-a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a ajuns la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele cercetări ale poliţiştilor rutieri, s-a stabilit faptul că Sergică Toma, de 44 de ani, din Craiova, în timp ce conducea o autoutilitara Dacia 1307, pe DJ 606, la km 28+300, din cauza neatenţiei în conducere a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, părăsind partea carosabilă către stânga, unde s-a izbit violent  de un copac. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a şoferului, care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova cu elicopterul SMURD, pentru acordarea de îngrijiri medicale. „Poliţiştii rutieri efectuează în prezent activităţi specifice pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care a avut loc accidentul”, a precizat inspector principal Alin Apostol, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.