Hollande s-a consultat cu partenerii social-democrați în perspectiva Consiliului European

0
334

Președintele francez, Francois Hollande, a discutat telefonic, sâmbătă, cu șapte premieri social-democrați în vederea Consiliului European programat la 16 iulie, la care vor fi desemnaţi noul președinte al Consiliului Uniunii Europene și viitorul șef al diplomației europene, a anunțat președinția franceză, citată de AFP. Cu ocazia acestei convorbiri telefonice, la care a participat, printre alții, premierul italian Matteo Renzi, Hollande și partenerii săi și-au exprimat dorința ca, cu ocazia acestui consiliu, „alegerile de persoane să aibă în vedere prezența sociali-democraților în mizele esențiale”, au precizat surse din anturajul liderului de la Elysee. De asemenea, ei au „convenit să continue să acorde prioritate creșterii și locurilor de muncă, în baza progreselor deja obținute”, conform acelorași surse. Recunoscând victoria PPE (Partidul Popular European, dreapta și centru-dreapta) în alegerile desfășurate la 25 mai, social-democrații europeni au sprijinit, cu ocazia precedentului consiliu de la Bruxelles, din 27 iunie, candidatura conservatorului Jean-Claude Juncker pentru a-i succeda lui Jose Manuel Barroso în fruntea Comisiei Europene. Ei vor acum un echilibru în ceea ce privește următoarele nominalizări. Summitul de la 16 iulie va trebui să îl desemneze pe succesorul lui Herman Van Rompuy în calitate de președinte al Consiliului Uniunii Europene, instituție însărcinată cu pregătirea și conducerea lucrărilor conducătorilor statelor membre, și pe urmaşul lui Catherine Ashton. Unul dintre cele două posturi îi va fi oferit unei femei.