Taximetristul fugar a scăpat de arestul la domiciliu

0
377

Daniel Florin Graf, taximetristul de 29 de ani care a accidentat o craioveancă de 70 de ani și a fugit, în luna aprilie a.c., are voie să-și părăsească locuința. Femeia a decedat după accident, polițiștii l-au prins și l-au prezentat Judecătoriei Craiova care, pe 17 aprilie, a dispus față de autor măsura arestului la domiciliu, iar joi, 10 iulie a.c., aceeași instanță a dispus eliberarea sub control judiciar a lui Graf. Acesta a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și nu are voie să conducă autovehicule de nici un fel.

Judecătoria Craiova a decis, joi, 10 iulie a.c., punerea în libertate, sub control judiciar, a lui Daniel Florin Graf, de 29 de ani, din Radovan, judecat în prezent pentru ucidere din culpă. „Înlocuieşte măsura arestului la domiciliu aplicată inculpatului GRAF DANIEL FLORIN prin încheierea cu numărul 48/17.04.2014 stată în dosarul cu numărul 14801/215/2014 al Judecătoriei Craiova, cu măsura controlului judiciar. Impune inculpatului Graf Daniel Florin ca pe durata controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat, să nu depăşească limita teritorială a judeţului Dolj; să nu exercite profesia de taximetrist; să nu conducă nici o categorie de autovehicule. Pronunţată în şedinţă publică azi. 10.07.2014”, se arată în încheierea de ședință a Judecătoriei Craiova.

Reamintim că, pe 16 aprilie, seara, în jurul orei 20.30, Aurora Zamfirache, de 70 de ani, din Craiova, în timp ce traversa neregulamentar bulevardul „Dacia”, la intersecția cu strada „Brazda lui Novac”, a fost accidentată de un autoturism al cărui conducător auto a părăsit locul faptei, fără încuviinţarea organelor de poliţie. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, unde a decedat în aceeaşi seară. Polițiștii de la Biroul Rutier Craiova au demarat cercetările, reușind să stabilească autorul accidentului – Daniel Florin Graf, de 29 de ani, din Craiova – care conducea un autoturism Dacia Logan, echipat în regim de taxi, în momentul producerii accidentului.