Taifunul Neoguri se îndreaptă spre Tokyo

0
352


Centrul taifunului Neoguri, precedat de mai multe zile de ploi torenţiale, s-a abătut ieri asupra principalelor insule din arhipelagul nipon şi se îndrepta spre capitala Tokyo, unde au fost deja înregistrate precipitaţii intense. „Taifunul a ajuns, chiar cu puţin timp înainte de ora locală 07.00 (01.00, ora României)”, pe coasta prefecturii Kagoshima, pe insula Kyushu, la o mie de kilometri sud-vest de Tokyo, a precizat un purtător de cuvânt al AFP. La ora locală 19.00 (09.00, ora României), taifunul Neoguri, cu o intensitate scăzută, a ajuns în sudul insulei Honshu, unde se află oraşele Osaka, Nagoya şi Tokyo, au precizat autorităţile nipone. Capitala Tokyo se află sub alertă, iar ploi torenţiale însoţite de rafale puternice de vânt au fost deja înregistrate în oraş. Totodată, părţile de sud-vest şi nord-est ale Japoniei sunt vizate de avertizări sau alerte de ploi puternice, rafale violente de vânt, valuri gigantice şi urcarea nivelului mării, care afectează deja zone din Okinawa, în sudul arhipelagului nipon. Neoguri, care a afectat deja partea de sud a Japoniei, a provocat moartea a patru persoane şi aproximativ 40 de răniţi.