CSM solicită PCA Craiova informaţii cu privire la dosarele în care a fost implicat Bercea Mondial

0
338

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a solicitat, ieri după-amiază, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Craiova să ceara informaţii tuturor parchetelor arondate cu privire la dosarele în care a fost implicat Sandu Anghel, zis şi Bercea Mondial. Surse din cadrul CSM au precizat, pentru Mediafax, că PCA urmează să strângă informaţii de la toate unităţile de parchet din judeţele Dolj, Olt şi Gorj cu privire la dosarele soluţionate, în care este vizat Bercea Mondial. Potrivit surselor citate, CSM a cerut să primească un răspuns în cel mult o săptămână.

„În raport de răspunsul respectiv, va fi sesizată Inspecţia Judiciară. În cazul în care va fi sesizată Inspecţia, aceasta va face verificări în raport de celeritatea cu care au fost soluţionate, de administrarea probatoriului”, au menţionat sursele. Judecătorul Horaţius Dumbravă a cerut ieri, în plenul CSM, sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din judeţul Olt s-au dat o sută de soluţii de neîncepere a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.

„Nu pot să nu mă gândesc de ce s-a ajuns aici. O sută de dosare, aşa spune presa, au fost mătrăşite de către organele judiciare din Olt, la condamnatul Bercea. Noi nu facem nimic? Noi trebuie să vedem dacă este aşa. Este admisibil aşa ceva? Trebuie să facem mai departe un pas”, a spus Horaţius Dumbravă, în contextul în care în CSM se discuta raportul Inspecţiei Judiciare privind declaraţiile făcute de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la adresa preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Livia Stanciu, şi a procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Codruţa Kovesi, acuzate că ar fi primit mită circa 2 milioane de euro.

Membrii plenului CSM au trimis propunerea Secţiei pentru judecători, care a decis, în urma deliberărilor, transmiterea solicitării către PCA Craiova.