O alunecare de teren provocată de ploi torenţiale a dus la moartea a 18 persoane şi rănirea altor două în nordul Chinei, au anunţat miercuri autorităţile locale. Alunecarea de teren a afectat oraşul Lueyang, în provincia Shaanxi, unde a distrus 12 case, potrivit unui comunicat al Guvernului districtului. Echipele de salvare au recuperat 17 cadavre şi trei răniţi, dintre care unul a murit la spital, precizează comunicatul. Potrivit serviciilor de meteorologie chineze, ploile vor continua să cadă în regiune miercuri. Intemperiile au afectat şi provincia vecină Sichuan (sud-vest), unde oraşul Wenchuan, epicentrul unui cutremur puternic în 2008, a fost devastat de un torent de noroi, potrivit unei fotografii publicate de China Daily.