Trei biserici din lemn, aduse din Gorj la Craiova

0
426

Trei biserici din lemn vor fi aduse la Craiova și vor fi introduse în circuitul turistic al orașului. Strămutarea lăcașurilor de cult face parte dintr-o înțelegere pe care Primăria Craiova o are cu Mitropolia Olteniei pentru promovarea valorilor culturale. Aducerea acestor bisericuțe este cea de-a doua inițiativă în acest sens.

Bisericuțele din lemn vor fi aduse din județul Gorj, autoritățile locale având acordul Mitropoliei Olteniei pentru strămutarea lor. Primarul Lia Olguța Vasilescu a declarat imediat după încheierea unui alt acord cu Arhipescopia Craiovei (fiind vorba de preluarea terenului de la biserica „Sf. Ilie” pentru amenajarea unei piațete publice) că toate cele trei lăcașe de cult sunt, de fapt, o donație a Mitropoliei către municipalitate. „Ele nu se află într-o stare foarte bună, mai trebuie să le dăm cu puțin lac înainte și apoi le vom expuse în locuri publice”, a spus edilul, precizând că bisericile sunt autentice și că odinioară au fost săvârșite slujbe religioase în interiorul lor.

Prima bisericuță, șezată în Grădinița „Mihai Bravu”

Autoritățile locale s-au gândit ca bisericile să fie plasate în spații cu multă verdeață pentru a fi puse și mai bine în evidență. Reprezentanții Mitropoliei au avansat ideea, încă de la reabilitarea clădirii de pe strada „Brestei” – în care funcționează actualul Centru de restaurare, conservare și vizualizare al Faciltății de Teologie din Craiova – ca o bisericuță din lemn va fi strămutată dintr-un alt județ și așezată vizavi de acest sediu, și anume în interiorul Grădiniței „Mihai Bravu”. Primarul Lia Olguța Vasilescu a inclus și ea aceeași locație pentru una dintre bisericuțe, mai ales că parcul respectiv a fost reamenajat în ultimul timp.

Parcul Tineretului, o altă gazdă

O altă biserică din lemn va fi așezată în Parcul Tineretului, dar pentru a treia dintre ele se caută încă un loc potrivit. Toate cele trei lăcașurile de cult vor fi puse la dispoziția turiștilor care le vor putea vizita pentru a-și face o imagine cât mai exactă și despre trecutul spiritual al Olteniei. Bisericuțele care vor fi aduse la Craiova nu au fost deocamdată identificate, dar, fiind construite din lemn, toate sunt construcții vechi de peste 200 de ani și mai bine. Ca mai toate lăcașurile de cult de acest gen, impresionează prin ciopliturile exterioare, prin modul cum sunt îmbinate scândurile și, nu în ultimul rând, prin picturile din interiorul acestora, majoritatea fiind icoane realizate direct pe lemn sau pe sticlă.

Biserica „Toți Sfinții”, prima strămutată în 1976

În Craiova există o singură biserică din lemn. Este vorba de biserica „Toți Sfinții”, care se află chiar în curtea Mitropoliei Olteniei și care este Paraclis Mitropolitan, aici săvârșindu-se slujbe frumoase. A fost strămutată în anul 1976, din comuna Comănești, județul Gorj, în timpul arhipăstoririi la Craiova a Patriarhului Teoctist. Adăpostește mai multe comori duhovnicești, începând cu pictura – reprezentările sfinților fiind deosebit de expresive – și terminând cu părticelele din moaștele Sfântului Ierarh Dimitrie al Rostovului, Sfintei Cuvioase Alexandra și Sfântul Cuvios Ilarion Schimonahul. Lăcașul de cult face parte din cele 150 de biserici de lemn din județul Gorj.