Recital Mircea Vintilă și Nicu Alifantis, în Festivalul Internațional „Adrian Păunescu” de la Craiova

0
803


«Îi datorez lui Adrian Păunescu succesul pe care l-am avut de-a lungul timpului. (…) A fost singurul care mi-a acordat încredere la Cenaclul „Flacăra” şi aceste lucruri nu se pot uita. Avea un har extraordinar de a ne ţine alături, de a ne coagula, era absolut senzaţional», declara Nicu Alifantis în urmă cu aproape patru ani, când se stingea din viață Adrian Păunescu.

Peste puțin timp, folkistul – împreună cu Mircea Vintilă și alți cunoscuți și îndrăgiți interpreți și iubitori ai poeziei – se vor afla la Craiova, unde vor susține recitaluri în cadrul celei de-a II-a ediții a Festivalului Internațional „Adrian Păunescu”. Evenimentul se va desfășura pe data de 20 iulie, cu începere de la ora 19.30, în sala Filarmonicii „Oltenia”, intrarea fiind liberă.

Tot în cadrul festivalului va avea loc și cea de-a II-a ediție a Concursului de poezie „Adrian Păunescu”, adresat tuturor autorilor români, indiferent de vârstă sau de experienţa literară. Cele mai bune creații vor fi răsplătite de juriu cu Marele Premiu „Adrian Păunescu”, în valoare de 2.000 de euro, Premiul I (1.000 de euro), Premiul al II-lea (800 de euro), Premiul al III-lea (500 de euro), mențiuni constând în diplome şi cărţi.

Festivalului Internațional „Adrian Păunescu” va fi organizat în zilele de 18, 19 și 20 iulie, de Primăria municipiului Craiova şi Consiliul Judeţean Dolj, în parteneriat cu Fundaţia Culturală „Iubirea” și alte organizații, și face parte din suita de manifestări derulate în cadrul proiectului „Craiova – Capitală Culturală Europeană 2021”.