Tudor Gheorghe va susține spectacolul „Anotimpurile mele” în toamnă, la Sala Palatului

0
314

Tudor Gheorghe va susține spectacolul intitulat „Anotimpurile mele” pe data de 9 octombrie a.c., la Sala Palatului din capitală, informează un comunicat al organizatorilor transmis Agerpres. Concertul este o sinteză a „Anotimpurilor” artistului, în care dirijorul craiovean Marius Hristescu a selectat cele mai frumoase partituri, pe care le-a încredințat valoroșilor muzicieni din Orchestra Națională Radio și vocilor de aur ale Corului Național de Cameră „Madrigal”, care vor cânta alături artist.

„Prin varietatea tematică, prin perfecțiunea stilistică, prin frumusețea exprimării atâtor sentimente umane, poezia românească n-are nevoie de artificii spre a fi pusă în valoare în toată splendoarea ei. Dar într-o vreme când e citită din ce în ce mai puțin, m-am gândit că n-ar strica s-o îmbrac într-o haină de gală și s-o ofer spre admirație cât mai multor degustători de frumos”, spune Tudor Gheorghe despre acest spectacol.

Așa au apărut pe rând cele patru anotimpuri ale poeziei românești cântate în acompaniamentul unei orchestre simfonice și al unui cor academic. «În fiecare spectacol, fie Primăvara, fie Toamna, Vara sau Iarna, sunt presărate bijuterii poetice sau muzicale. Când m-am hotărât să fac acest spectacol – „Anotimpurile mele” – nu m-am gândit decât ce poeme voi nedreptăți, lipsindu-le de întâlnirea cu publicul care le-a îndrăgit deja în reprezentațiile cu fiecare anotimp», completează artistul. Biletele pentru spectacol pot fi achiziționate în rețeaua Eventim și au prețuri între 100 și 200 de lei.