Două şcoli din Dolj nu au niciun elev promovat la Evaluarea Naţională

0
334

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a anunţat, ieri, rezultatele finale la Evaluarea Naţională. Dacă două şcoli din judeţ nu au avut nici un elev promovat, cinci dintre unităţile de învăţământ doljene au avut promovabilitate 100%. Din totalul celor 4.977 de candidaţi prezenţi la examenul din acest an, 6 au obţinut nota 10.

După afişarea rezultatelor parţiale, la Limba şi literatura română au fost depuse 491 de contestaţii, iar în urma reevaluării lucrărilor, în cazul a 223 nota a fost modificată, 210 lucrări au primit note mai mari, iar alte 13 lucrări au avut nota micşorată. De asemenea, la Matematică a fost depuse 208 contestaţii, însă numai pentru 49 dintre ele s-a modificat nota. Astfel, 33 de lucrări au obţinut punctaj în plus, iar 16 au fost notate cu punctaj mai mic. “S-au înregistrat un număr de 6 medii generale de 10. Au fost 25 de note de 10 la Limba şi literatura română şi 163 la Matematică. După rezolvarea contestaţiilor, procentul de medii peste 5 este 65,44 la sută.

Încep înscrierile în învăţământul liceal

Înscrierile în învăţământul liceal se vor face în perioada 4-9 iulie, când absolvenţii clasei a VIII-a vor completa în fişele de înscriere opţiunile pentru unitatea de învăţământ în care doresc să-şi continue studiile. Aceste informaţii vor fi introduse în baza naţională de date şi vor fi verificate, pentru ca pe data de 15 iulie să aibă loc prima etapă a repartizării computerizate. Între 17 şi 25 iulie, candidaţii îşi vor depune dosarele de înscriere la liceele unde au fost admişi, conform repartizării computerizate.

A două etapă a admiterii la liceu va debuta pe 16 iulie, pentru ca pe 24 iulie să aibă loc efectiv distribuirea computerizată a candidaţilor. Admiterea în învăţământul liceal se face pe baza mediei aritmetice dintre media celor 4 ani de gimnaziu, cu o pondere de 25% din total, şi media obţinută la Evaluarea Naţională, cu o pondere de 75% din total. Potrivit legislaţiei în vigoare, se pot înscrie în învăţământul liceal şi elevii care au obţinut medii sub 5 la Evaluarea Naţională.