Strângere de fonduri pentru un centru de luptă împotriva cancerului

0
524

Ieri, la Centrul de Oncologie Sf. Nectarie din Craiova, a fost lansată campania de strângere de fonduri pentru Centrul de excelenţă în diagnosticul precoce şi monitorizarea evoluţiei cancerului glandei mamare, un proiect al Asociaţiei Med San. În cadrul acestui program, pacientele ar urma să beneficieze gratuit de consultaţii.

Prin crearea acestui centru de excelenţă în diagnosticare şi monitorizarea cancerului glandeo mamare, Asociaţia Med San îşi propune să pună la dispoziţie aparatură de ultimă generaţie pentru evaluarea riscului de apariţie şi dezvoltare a acestor afecţiuni, pentru monitorizarea persoanelor cu risc, cât şi pentru stabilirea cât mai rapidă a unui diagnostic la pacientele care dezvoltă această afecţiune. Un prim pas ar fi achiziţionarea unui mamograf digital. Potrivit specialiştilor este însă nevoie şi de o mai bună informare, mai ales în comunităţile din mediul rural.

„Nivelul de informare al femeilor din mediul rural, mai ales, reprezintă, încă, o problemă. Colegii de la Societatea Studenţilor Medicinişti au încercat să organizeze mai multe campanii de informare în judeţ. E nevoie de astfel de iniţiative pentru a creşte nivelul de conştientizare. E drept că multe femei se reţin să vină la control şi din cauza lipsei banilor. Acest centru de excelenţă oferă însă consultaţii gratuite. Pacientele nu vor plăti niciun leu. Până în momentul în care vom avea mamograful digital – noi sperăm că până la sfârşitul acestui an sau începutul lui 2015 – vom merge pe consultul clasic”, a declarat Michael Schenker, şef de lucrări oncologie la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.

6.000 de femei mor în fiecare an din cauza cancerului mamar

Anual, în România sunt diagnosticate 10.000 de femei cu cancer la sân. 6.000 mor în fiecare an. Potrivit specialiştilor screeningul mamograf ar putea reduce cu 24% riscul de deces prin acest tip de cancer. „Ne bucurăm de această colaborare şi dorim să tragem un semnal de alarmă. Am desoperit că foarte multe femei nu ştiu mare lucru despre această boală. Am organizat mai multe campanii de informare tocmai în încercarea de a discuta cu cât mai multe femei. Pentru acest centru vom amplasa o urnă în care cei care vor pot să doneze o sumă cât de mică. De asemenea, donaţii se pot face şi prin intrermediul formularului de 2%”, a spus Anamaria Dobre, reprezentant al Societăţii Studenţilor Medicinişti.