Promoţie la creditele imobiliare

0
359

Până pe 19 octombrie, BRD desfăşoară o promoţie la creditele imobiliare în lei şi euro. Clienţii care vor contracta un credit imobiliar în timpul campaniei vor primi garantat un Gift Card în valoare netă de 800 de lei, dacă îşi domiciliază venitul într-un cont BRD, sau de 400 lei, dacă nu optează pentru această variantă.„Prin acordarea Gift Cardurilor cu sume garantate, promoţia noastră doreşte să acopere, parţial, diversele cheltuieli ocazionate de achiziţionarea şi amenajarea unei locuinţe”, spune Adrian Jantea, directorul comercial responsabil cu clientela de persoane fizice la BRD. Potrivit statisticilor BRD, majoritatea achiziţiilor făcute între  2007 şi 2014 cu ajutorul creditelor imobiliare au fost în blocuri de apartamente (70%), însă doar 20% dintre acestea sunt în clădiri noi. 15 % dintre imobilele achiziţionate prin credit sunt case, 30% dintre acestea fiind nou-construite. Distribuţia împrumuturilor pe zone geografice scoate în evidenţă zona de vest a ţării (Transilvania, Banat, Crişana, Maramureş), cu 41% dintre credite, urmată de Bucureşti, cu 19% din credite, Muntenia (exclusiv Bucureşti), cu 24% şi Moldova, cu 16%. Valoarea medie a creditelor este de 51.000 EUR. Perioada de creditare aleasă de cei mai mulţi dintre clienţi depăşeşte 20 de ani, 40% dintre finanţări fiind acordate pe 30 de ani
.