Cupa Mondială: Pepe Mujica şi miracolul uruguayan

0
356

Pepe Mujica este preşedintele Uruguayului şi anul acesta îi expiră mandatul. Este un preşedinte „aparte”, după ce a petrecut 14 ani în închisoare ca fost lider al gherilelor marxiste, de şapte ori fiind rănit, şi în mandatul său, 90% din retribuţia cuvenită a fost cedată la săraci, stârnind o uimire mondială. Într-un interviu pentru cotidianul britanic The Telegraph, preşedintele uruguayan explică de ce ţara sa (3 milioane de locuitori) este capabilă de mari performanţe fotbalistice: „Noi avem totdeauna o şansă. Fotbalul uruguayan este un miracol pentru o ţară mică. Am câştigat de două ori Cupa Lumii, două titluri olimpice şi de 15 ori Copa America. Suntem capabili să pierdem meciuri uşoare şi să câştigăm partide foarte dificile”. Elogiindu-l pe Luis Surez, atacantul lui Liverpool, marele absent din partida anterioară, „cel mai bun ambasador al Uruguayului în străinătate”, Pepe Mujica, cu eleganţă, face un preambul la partida decisivă care va opune astă-seară Uruguayul şi Anglia. „Celeştii” au pierdut primul meci în faţa Costa Rica , iar britanicii au cedat în faţa Italiei.