Guillermo Ochoa, portarul minune al Mexicului, care a reuşit câteva parade senzaţionale în meciul cu Brazilia, este dorit de două dintre cele mai importante cluburi din Premier League. Arsenal şi Liverpool se bat pentru semnătura „aztecului” după ce acesta a închis poarta în faţa lui Neymar. Rămas fără echipă după despărţirea de Ajaccio, Ochoa a intrat şi în atenţia unui club francez, Olympique Marseille. Este greu de crezut însă că gruparea din Hexagon va putea concura pe piaţa transferurilor cu cele două mari forţe ale Angliei, chiar dacă portarul a afirmat că îl atrage în continuare Ligue 1. În sezonul tocmai încheiat din campionatul Franţei, Ochoa a jucat 37 de meciuri. Ajaccio a terminat însă pe ultimul loc, retrogradând în liga a doua, iar mexicanul a încasat 72 de goluri, cele mai multe din Ligue 1.