Roland Garros: Nadal pentru a noua oară!

0
391

Aşteptată cu inters maxim, finala masculină de la Roland Garros, dintre Rafael Nadal şi Novak Djokovic, a avut şi o miză particulară legată de dorinţa acerbă a sârbului de a-şi adjudeca pentru prima oară acest trofeu. N-a reuşit. Nadal s-a impus pentru a noua oară la Porte d’Auteil, devenind şi primul jucător din istorie care câştigă de cinci ori consecutiv trofeul. Scor final: 3-6, 7-5, 6-2, 6-4, după 3 ore şi 31 de minute. 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014 sunt anii în care Rafael Nadal a realizat o colecţie de titluri la Roland Garros. A cedat în 2009, în faţa suedezului Robin Soderling. Raportul confruntărilor directe dintre Rafael Nadal şi Novak Djokovic: 23-19. Oarecum surprinzător, Novak Djokovic pornea ca favorit, prin faptul că îl învinsese anul acesta în două finale (Roma şi Key Biskayne) pe numărul 1 mondial. Finala, de mare rafinament tactic şi tehnic, a avut şi o încărcătură psihică aparte şi, din păcate, cel care a cedat în cele din urmă a fost Novak Djokovic, care a acuzat şi o stare de indispoziţie generată de regimul alimentar extrem de riguros la care este supus de mai multă vreme. Începând cu setul 3, fizic, dar şi psihic, sârbul a dat semne de slăbiciune, comiţând duble greşeli repetate. În setul 4, „Nole”, numele de alint al lui Djokovic, a lăsat impresia unei reveniri, dar finalmente s-a înclinat. Rafael Nadal, infernal pe alocuri, exact ca un metronom, şi-a adjudecat cel de-al 14 titlu de Mare Slam, din care nouă, cum spuneam, la Roland Garros, lângă acestea adăugându-se Open Australia 2009, US Open 2010 şi 2013, Wimbledon 2008 şi 2010. Viitoarea lor întâlnire, poate la Halle în scurtă vreme. Nadal este din nou pe orbită, iar Djokovic, extrem de trist, n-a putut declara la conferinţa de presă decât că este o lovitură puternică pentru el, rămânând cu speranţa ca până la sfârşitul carierei să repurteze un titlu la Paris.