Legea privind reformarea NSA „nu este deloc suficientă”, consideră vicepreşedintele Google

0
320

Vicepreşedintele Google, David Drummond, a declarat, ieri, că legea de reformare a Agenţiei Naţionale americane pentru Securitate (NSA) nu este „deloc suficientă”, într-un interviu pentru postul francez de radio „Le Mouv’”, la un an de la dezvăluirea programelor de spionaj. „Prima versiune a legii care urma să fie votată oprea cu adevărat această colectare de date care se află în centrul problemei (…), dar, din nefericire, a fost modificată în ultimul moment şi a fost complet golită de sens. Legea care a fost votată nu este deloc suficientă”, a declarat el despre acest text, adoptat deja de către Camera Reprezentanţilor şi care urmează să fie examinată de către Senatul american în săptămânile viitoare. Acest text, numit „USA Freedom Act”, nu face altceva decât să amendeze sistemul de colectare a datelor, fără să ofere satisfacţie nici ONG-urilor şi nici Silicon Valley. Consideraţi nişte prestatori pentru NSA, deoarece sunt obligaţi să-i furnizeze datele clienţilor, giganţii în domeniul Internetului apreciază că le-a fost pătată credibilitatea, în special în străinătate, unde se tem de pierderea pieţei. „Orice am crede despre Snowden (fostul consultant NSA Edward Snowden, care a dezvăluit amploarea supravegherii electronice operată în întreaga lume de către Statele Unite), indiferent că îl considerăm un erou sau un trădător, mulţumită lui are loc această dezbatere şi este o dezbatere esenţială”, a apreciat David Drummond, care este şi directorul juridic al Google.