Promovarea Craiovei nu poate fi obstrucţionată

0
353

Comisia de Disciplină a FRF nu are competenţa şi nici motive să anuleze ce au hotărât Adunarea Generală şi Comisia de Licenţiere

Craiova va juca în Liga I, fiindcă şi-a câştigat acest drept pe teren şi prin îndeplinirea condiţiilor de licenţiere. FRF nu se poate autosabota printr-o hotărâre potrivnică echipei din Bănie. Participarea în Liga a II-a s-a făcut pe un loc acordat de forul suprem al fotbalului românesc – Adunarea Generală a FRF. Aceasta nici nu mai trebuia să voteze afilierea definitivă a echipei, cu ocazia alegerilor pentru preşedinţia FRF, ci doar să ia act de aceasta. Oriocum, afilierea provizorie prespune aceleaşi drepturi precum cea definitivă. Comisia de Disciplină a FRF, care ar trebui să analizeze miercuri dreptul de promovare, nu are menirea să judece aşa-zisul „caz CSU”, întrucât echipa nu a comis vreo iregularitate, eventuala „vină” invocată de unii aparţinând chiar FRF. Din start, e absurd ca această comsie să judece o hotărâre luată de două instanţe superioare, dar şi menite să ia hotărâri în acest caz, Adunarea Generală a FRF şi Comisia de Licenţiere. Când a acordat locul Craiovei în Liga a II-a, în mod excepţional, fără a-i fi solicitat de către cineva, FRF şi-a asumat tot ce presupune prezenţa unei echipe în eşalonul al doilea, inclusiv dreptul de promovare şi de retrogradare. Participarea în Liga a II-a confirmă implicit dreptul oricărei echipe de a ajunge în Liga I dacă aceasta obţine licenţa. FRF nu poate interzice un drept pe care ea însăşi l-a acordat iniţial. Neschimbându-şi denumirea sau sediul social pentru a ocoli meritul sportiv, CS Universitatea nu este în culpă şi astfel poate fi folosită doar ca un sparring-partner în competiţie. Altfel, FRF ar fi pasibilă de un proces în care nu are nicio şansă de câştig, altfel clubul cheltuind bugetul doar pentru a disputa meciuri amicale, în ciuda faptului că la început nu a fost avertizat din start de acest lucru.

Cât despre regula conform căreia echipele să aibă drept de promovare în Liga I abia după 3 ani de la afilierea la FRF, aceasta este una ridicolă şi nu a fost respectată vreodată. „Pentru a promova într-un eşalon superior, calitatea de membru afiliat a unui club trebuie să aibă o durată – în momentul începerii campionatului – de cel puţin trei ani consecutivi” se specifică în alineatul 2 al celebrului deja articolul 54 din statutul FRF. Cum afilierea la FRF este căpătată o dată cu promovarea în Liga a III-a, orice echipă care vine din campionatul judeţean nu ar avea drept de promovare decât în al treilea sezon.

Un alt exemplu care dă dreptate Craiovei este un caz ipotetic: Dacă echipa din Bănie ar fi retrogradat anul acesta în Liga a III-a, conform articolului 54 ea nu ar avea drept de promovare în Liga a II-a, deşi în decursul acestui termen de 3 ani echipa ar fi activat deja în eşalonul în care nu are voie să acceadă! Oricum, din start, fiind vorba de un caz excepţional, cel care vizează CS Universitatea trebuie tratat ca atare de FRF, inclusiv FIFA având specificate reguli speciale pentru anumite „cazuri excepţionale”.