Voinea spune că rectificarea bugetară va fi discutată cu FMI în iulie şi aprobată în august

1
429

Rectificarea bugetară, care ar putea include scăderea CAS, va fi discutată cu FMI la vizita suplimentară din luna iulie, şi aprobată de Guvern la finalul acelei luni sau la începutul lunii august, a declarat, ieri, ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea (foto). Răspunzând unei întrebări privind negocierile care vor începe luni cu Fondul Monetar Internaţional, Voinea a precizat că la această misiune nu se va negocia rectificarea bugetară. În aceste condiţii, cel mai probabil, va fi amânată reducerea CAS, preconizată de premierul Victor Ponta pentru jumătatea acestui an, adică 1 iulie. O misiune a FMI va veni la începutul săptămânii viitoare la Bucureşti pentru a treia evaluare a acordului stand-by. Execuţia bugetară pe primele patru luni indică o performanţă slabă a încasărilor bugetare, iar deficitul de numai 0,28% din PIB este rezultatul scăderii cheltuielilor bugetare, cu 4% faţă de perioada similară a anului trecut, inclusiv cele pe investiţii publice. La valori nominale, cheltuielile bugetului consolidat sunt programate să crească cu circa 5%, iar scăderea din primele patru luni este relevantă, întrucât Guvernul a avut istoric o politică de plăţi mai mari către sfârşitul anului. Guvernul mizează însă pe o îmbunătăţire a veniturilor bugetare în mai şi iunie, atât din majorarea accizei la carburanţi, cât şi din aplicarea taxei pe stâlp, care se pare că va aduce venituri cel puţin de două ori mai mari decât s-a estimat. În urmă cu o lună, premierul Victor Ponta declara că reducerea contribuţiei de asigurări sociale (CAS) la angajator se află în topul listei subiectelor care vor fi abordate în cadrul întâlnirii de la începutul lunii iunie cu delegaţia FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale. În scrisoarea de intenţie din martie, Guvernul notează că va “încerca” să implementeze, în a doua parte a acestui an, o reducere semnificativă a cotei contribuţiilor sociale, într-o manieră “neutră din punct de vedere bugetar”, cu accentul pe măsuri de lărgire a bazei de impozitare. Executivul a anunţat în repetate rânduri că ţinta este reducerea CAS cu 5 puncte procentuale.

Comments are closed.