Craiova: 14 permise reținute pentru neacordare de prioritate pietonilor

0
374

Poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova au organizat, ieri, o acțiune pe principalele artere rutiere unde au fost înregistrate evenimente rutiere, pe linia prevenirii accidentelor generate de neacordarea priorităţii pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii. Poliţiştii rutieri au verificat în trafic peste 100 autovehicule, astfel fiind constatate 81 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi de peste 5.400 lei, dintre care 14 pentru neacordare de prioritate pietonilor, tot atâţia şoferi rămânând şi fără permisele de conducere care au fost reţinute în vederea suspendării, anunță reprezentanții IPJ Dolj.