Primul festival de teatru comunitar din România are loc la Craiova, în acest week-end

0
479

De o jumătate de an, cartierele craiovene spun povești de viață ale locuitorilor lor – oameni care poate îți sunt vecini, poate colegi de serviciu, poate rude. O fac prin teatru și se bucură de implicare. Dovada? 11 povești-spectacol, realizate în tot atâtea colțuri ale Craiovei, au fost create în această perioadă, toate scoase la rampă și aplaudate. Asociaţia „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”, inițiatoarea proiectului, vă invită, în acest week-end, la un maraton al acestor reprezentații.

Mai precis, la Festivalul de teatru comunitar „Craiova pe scenă”, care va avea loc astăzi și mâine, 25 mai, cu începere de la ora 17.00, pe scena Operei Române din Bănie. Acesta va reuni toate cele 11 piese realizate în cele 11 microcentre culturale craiovene, în perioada decembrie 2013 – martie 2014, în cadrul proiectului „Povestea ta e povestea cartierului tău”, când fiecare reprezentaţie a fost urmată de o discuţie cu publicul. „Craiova pe scenă” este primul festival de teatru comunitar din România, a subliniat coordonatorul Bogdan Georgescu, care îi invită pe craioveni să se implice și în viitoarele proiecte de artă comunitară desfășurate în Craiova.

Și nu vor fi puține, declară Vlad Drăgulescu, președintele Asociaţiei „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”, amintind numai „Redescoperim Craiova prin arta stradală”, în cadrul căruia artiști din țară și din străinătate realizează pe fațade ale clădirilor lucrări-gigant de artă urbană, „Craiova în cărți poștale” – proiect de artă fotografică, „Craiova stop-cadru” – proiect de realizare de scurtmetraje, și un festival de Street Dance.

În cadrul unei conferințe de presă, Vlad Drăgulescu a făcut cunoscute și rezultatele unui sondaj de opinie realizat de CSCI, care arată că 84% din craioveni știu despre proiectul Primăriei Craiova de transformare a orașului în capitală culturală europeană, iar 80% susțin această inițiativă.

11 microcentre, 11 spectacole de teatru comunitar

Teatrul comunitar este forma de teatru dedicat, pornind de la și realizat împreună cu o comunitate, explică Bogdan Georgescu, dramaturg și regizor cunoscut și apreciat în țară pentru proiectele sale de artă activă („Transformarea vieții de zi cu zi într-o operă de artă”) și teatru comunitar. La Craiova, a început lucrul la proiectul „Povestea ta e povestea cartierului tău” prin susținerea unui atelier cu actorii desemnaţi pentru fiecare cartier. După trei luni de explorare şi documentare în cele 11 zone ale Craiovei, actori profesionişti împreună cu locuitori din fiecare comunitate au împărtăşit poveşti, istorii personale şi au realizat împreună 11 spectacole de teatru, specifice locului, în fiecare microcentru.

Proiectul a luat naștere din dorința de a valorifica potențialul cultural al tuturor cartierelor Craiovei și de a oferi o platformă de manifestare artistică oricărui locuitor al orașului, care și-ar dori să se exprime în acest fel. Potrivit inițiatorilor, proiectul și-a propus să dea voce cartierului, să îl revigoreze din perspectivă culturală, să stârnească întrebări, curiozități și, în primul rând, să aducă împreună oameni din acelaşi comunitate care își doresc să realizeze ceva pentru ei înșiși, în zona în care locuiesc, contribuind activ la formarea identității fiecărui cartier.

Poveste din cartierul tău, adusă pe scena Operei Române Craiova

„Craiova pe scenă” este primul festival de teatru comunitar din România, „foarte important din punctul de vedere al implicării artelor în viața cetății și al transformării percepției asupra artistului ca fiind cetățean izolat în turnul său de fildeș”, a subliniat Bogdan Georgescu. „Proiectul este foarte important în primul rând pentru că organizează un fel de mapare senzorială a întregii Craiove. Sunt povești reale ale locuitorilor, ficționalizate sau nu. Există spectacolele în care oamenii vin direct pe scenă și își spun povestea de viață, există spectacole în care sunt analizate anumite evenimente din viața unor cetățeni ai Craiovei și transformate în spectacole de teatru împreună cu artiștii profesioniști implicați”, a mai spus acesta. Regizorul consideră marile câștiguri fiind „descoperirea orașului din care fiecare facem parte și a nevoilor culturale din aceste zone”.

Proiectul de teatru comunitar „Povestea ta e povestea cartierului tău” este «primul pas făcut în direcția dezvoltării socio-culturale a urbei, practic ținta pe termen lung a Asociației „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021”», a declarat președintele Vlad Drăgulescu, alături de Bogdan Georgescu acesta lansând invitație tuturor craiovenilor să facă parte din povestea cartierului lor, din poveştile oraşului lor. Adică să se implice în viitoarele proiecte de artă comunitară desfășurate în Craiova, deloc puține!

Lucrările-gigant de artă urbană din Craiova, vizibile în toată lumea!

Al doilea proiect din cadrul programului de dezvoltare a microcentrelor culturale – „Redescoperim Craiova prin arta stradală” – a demarat deja. În perioada 30 aprilie – 5 mai, un artist din Londra şi unul din Cluj-Napoca, Kero și Krom, alături de cetăţeni din microcentrele 2 şi 3, respectiv cartierele Craioviţa Nouă şi Brazda lui Novac, au ales două faţade de clădiri pe care au realizat două lucrări-gigant de artă urbană. „Acest proiect se va încheia la sfârșitul verii și va oferi Craiovei prima rețea de artă stradală din România, pentru că vom avea în cele de 11 zone, deci în tot orașul, astfel de lucrări de artă stradală”, a precizat Vlad Drăgulescu.

Bucuria președintelui Asociației „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021” este cu atât mai mare cu cât, de curând, a fost contactat de reprezentanții din Anglia ai unuia dintre cele mai vizitate site-uri de artă stradală din lume. „Am primit solicitarea de a le trimite fotografii cu lucrările noastre și informații despre proiectul pe care îl desfășurăm. Așadar, lucrările de la Craiova vor figura printre cele mai importante lucrări de artă stradală din lume, pe acest site de specialitate”, a menționat Drăgulescu.

Oltenia, în ritmuri Street Dance! Festival-concurs cu trupe din străinătate

Arta stradală nu înseamnă însă doar graffiti, ci și Street Dance, fotografie, muzică sau sporturi de stradă. Și pentru că în ultimii ani ea a început să capete recunoaștere și în România, îndeosebi din partea tinerilor, reprezentanții Asociației „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021” s-au gândit să îi dea amploare. Așa se face că vor organiza și un festival de Street Dance, în cadrul căruia trupe locale vor concura cu dansatori din străinătate. „Festivalul se va desfășura în toată Oltenia. Va începe în celelalte județe și se va încheia la Craiova, unde vor veni toți câștigătorii fazelor locale. Va avea loc, probabil, la sfârșitul verii sau la începutul toamnei. Am invitat niște nume sonore în Street Dance și depindem de programul lor”, a mai declarat Vlad Drăgulescu.

În perioada următoare, craiovenii se vor putea implica și în alte numeroase proiecte, precum ce de artă fotografică intitulat „Craiova în cărți poștale” – prilej cu care vor intra în contact cu artiști fotografi profesioniști, ori „Craiova stop-cadru”, în care fi realizate scurtmetraje. Reprezentanții asociației mai pregătesc un tur pe bicicletă al microcentrelor culturale, un concurs de gastronomie, ca și un proiect de dans.

 

Programul Festivalului de teatru comunitar „Craiova pe scenă”

Sâmbătă, 24 mai

Ora 17.10: „Aura” (Catargiu – microcentrul nr. 10), cu Ramona Drăgulescu, Aura Tiberiade

Ora 17.35: „Capu’ sus” (Craioviţa Nouă – microcentrul nr. 2), cu Cătălin Vieru, Ionuţ Borungel

Ora 18.00: „Mica Veneţie” (Brestei – microcentrul nr. 1), cu Bogdan Vulpe, Anca Badea, Andrei Coman

Ora 18.20: Pauză

Ora 18.45: „Maci” (Bariera Vâlcii – microcentrul nr. 4), cu Petre Diamantu, Marinela Covrig

Ora 19.15: „Mask-up” (Rovine – microcentrul nr. 5), cu Ruxandra Popa, Patricia Ionescu, George Adrian

Ora 19.40: „Copertine” (Brazda lui Novac – MCC 3), cu Patricia Ionescu, Claudia Nisipaşu, Silviu Barbu, Roxana Ilie, Jojo Berechet, Adrian Sârbu, Iuliana Popa, Ionuţ Naidin

Duminică, 25 mai

Ora 17.10: „Ursim!” (Romaneşti – microcentrul nr. 8), cu Claudiu Mihail, Raluca Popa, Adelina Belu, Bianca Radu, Simina Chelaru

Ora 17.45: „A fost odată ca şi acum” (Valea Roşie-Sărari – microcentrul nr. 7), cu Carmen Sârbu, Florin Paraschiv, Iuliana Firan, Adela Nedelcu, Baptiste Febvre

Ora 18.10: „Înţepat!” (1 Mai – microcentrul nr. 9), cu George Adrian, Nicolae Turcitu, Antoaneta Cârstea, Sever Tupangiu, Claudiu Mihail

Ora 18.40: Pauză

Ora 19.05: „2 pe-un loc” (Severinului – microcentrul nr. 11), cu Ana Maria Cratiţă, Andra Panait, Mirabela Dinu, Mihai Mirea

Ora 19.30: „Camy” (Lăpuş – microcentrul nr. 6), cu Simona Maria Călin, Carmen Vasilescu, Ruxandra Popa

 

Vlad Drăgulescu a făcut publice, ieri, rezultatele unui sondaj de opinie efectuat de CSCI (Centrul de Studii și Cercetări Infopolitic) în rândul cetățenilor Craiovei privind proiectul de candidatură a orașului la titlul de Capitală Culturală Europeană. «Una dintre întrebări a fost „Ați auzit de proiectul Primăriei Craiova de transformare a Craiovei în capitală culturală europeană?”. 84% din cei chestionați au răspuns „DA”, iar 16%, „NU”. Cealaltă întrebare a fost „Dvs. susțineți sau sunteți împotriva proiectului de a aduce Craiovei titulatura de capitală culturală europeană?”. 80% au fost pentru, 12% susțin parțial, doar 2% au fost parțial împotrivă, iar 3%, total împotrivă», a precizat Vlad Drăgulescu, subliniind că «aceste rezultate vin la mai puțin de un an de când autoritățile locale împreună cu Asociația „Craiova Capitală Culturală Europeană 2021” și cu instituțiile culturale ale orașului au început să promoveze acest proiect».

 Bogdan Georgescu s-a născut pe 17 iunie 1984. Este artist, activist social, dramaturg și regizor. Lucrează ca autor de proiecte de artă activă („Transformarea vieții de zi cu zi într-o operă de artă”) și teatru comunitar. A coordonat ateliere de scriere dramatică și teatru comunitar în România, Moldova, Serbia, Slovenia, Statele Unite ale Americii. Printre premiile și distincțiile sale: câștigător Cross the/your borders dramAcum2 (2004), Bursa Soros Open Society 2004, Premiul „Marile Speranțe” al AICT România pentru teatru comunitar (2010), Premiul Irish Embassy Award for an Emerging Playwright (2011), cel mai bun spectacol – ROGVAIV, la Festivalul Dramaturgiei Românești de la Timișoara (2012), cel mai bun tânăr artist „România! Te pup” la Festivalul Kontakt, Torun, Polonia (2012).