Duminică sunt prevăzute alegeri prezidenţiale în Ucraina, într-un moment în care estul acestei ţări, mai exact Doneţkul şi Luganskul, se află sub ocupaţia proruşilor şi, prin referendum, şi-au proclamat independenţa. Slavianskul, de asemenea un bastion prorus, este încercuit de forţe ale armatei urcainene, iar în ultimele zile ostilităţile s-au soldat cu morţi şi răniţi. În acest circumstanţe, aşa cum declara şeful Consiliului de securitate naţională, Andrii Parubyi, „vor fi probleme în organizarea scrutinului”. De buna derulare a alegerilor în regiunile menţionate, ceea ce pare mai de grabă un deziderat, depinde în mare parte pacea sau continuarea confruntărilor la porţile Europei. Deja, potrivit ONU, cel puţin 127 de persoane – militari ucraineni, separatişti proruşi, civili – şi-au pierdut viaţa în violente confruntări, între 13 aprilie şi 16 mai. Există multă confuzie, acuzele reciproce nu contenesc de o parte şi cealaltă, criza ucraineană s-a dovedit o trambulină pentru reîntoarcerea în scenă a NATO şi SUA în Europa, cum se exprimă un diplomat versat în securitatea colectivă. Pentru Europa este o criză de încredere. De fapt, Alianţa Nord-Atlantică şi nu UE, din cadrul căreia doar Polonia, România şi ţările baltice au cerut ajutor, în special aerian, se arată deplin implicată. Apărarea rămâne un domeniu al suveranităţii naţionale şi tema, în pofida dimensiunii europene, a fost evacuată din dezbatere. Privirile s-au îndreptat în direcţia Berlinului, dar tonul circumspect, realmente calibrat, al cancelarului Angela Merkel, de acord cu sancţiunile economice dar atât, a rezumat paradoxul european. Cu Rusia şi Ucraina „noi vom avea ani de dificultate”, s-a exprimat franc Frank Steinmeier, ministrul german al Afacerilor Externe, deloc exclus să-i succeadă lui Catherine Ashton, şefa diplomaţiei europene. Preşedintele german, Joachim Gauk, ministrul Apărării, Ursula von der Leyen, vor să joace un rol vizibil pe scena europeană, dar 2 din 3 germani, potrivit unui sondaj, vor maximă prudenţă, iar 4 din 5 doresc ca Bundeswehr să se dezangajeze în exterior. În Ucraina, principalii oligarhi care întreţin importante antreprize în regiunea Donbasului, sunt pentru o Ucraină unită, raliindu-se acţiunii iniţiate de Rinat Akhmetov. Mişcări identice s-au derulat la Dnipropetrovsk. Akhmetov, multă vreme apropiat de ex-preşedintele Viktor Ianukovici şi unul dintre principalii sponsori ai Partidului Regiunilor, aflat la putere până nu de mult, a cărui avere este rezultatul „unei lupte sângeroase între clanuri mafiote în domeniul industriei şi energeticii”, patron al holdingului respectabil System Capital Management (SCM), încearcă să pozeze în mediator. Mai ales că Denis Puşilin, şeful autoproclamatei „Republici Populare Doneţk”, a anunţat „începutul naţionalizării” uzinelor şi societăţilor miliardarului. Pe de altă parte, nu există nici o diferenţă între candidaţii la preşedinţie, toţi fiind „emanaţia Maidanului (n.r. – Piaţa Independenţei din Kiev)”, chiar dacă „pro-occidentalul” Petro Poroşenko este dat câştigător al alegerilor prezidenţiale. Rămâne de văzut dacă scrutinul de duminică va fi îngăduit de separatişti inclusiv la Lugansk şi Doneţk, unde peste două milioane de alegători vor avea dificultăţi să voteze.
