Performanţă înaltă: instalaţiile pot fi pornite prin telefon – Poftiţi la o mostră de miros, în staţia de epurare de la Făcăi!

0
405

Autorităţile locale îi invită astăzi pe toţi craiovenii curioşi să facă un circuit complet în interiorul staţiei de epurare de la Făcăi, ale cărei lucrări au fost terminate ieri. Vor vedea un colos impresionant, care se întinde pe 20 de hectare şi care poate să scoată apă curată din toate lichidele care se scurg în canalizarea oraşului. Singurul element descurajant poate fi mirosul uşor înţepător, dar care e propriu acestui tip de lucrare.

Autorităţile locale au ridicat ieri steagul victoriei la staţia de epurare de la Făcăi, raportând o misiune încheiată cu succes. «Astăzi se încununează eforturile noastre de 23 de ani de muncă, pentru că a fost începută în 1988. E un succes curat, care este garantat să funcţioneze în următorii 30 sau 40 de ani fără a mai avea nevoie de vreo intervenţie, echipamentele fiind extrem de performante. Este o dovadă că suntem responsabili faţă de mediu şi de normele asumate la nivel european, Craiova numărându-se astfel printre susţinătorii vehemenţi ai protejării Dunării. De acum înainte, în Jiu vor fi deversate ape tratate, de o calitate mai bună», a declarat Marinică Dincă, în faţa tuturor factorilor implicaţi în lucrare care au luat parte la momentul festiv. Luigi Pisante, preşedintele firmei de construcţii Emit, din Italia, a subliniat că a proiectul nu a fost unul uşor de realizat dat fiind faptul că mai mult de jumătate din el a trebuit să fie realizat într-o perioadă scurtă de timp. «Acest proiect a fost provocator pentru noi întrucât am început în 2008 când furnizorul principal de echipamente, Sustem Yapi, a avut probleme financiare şi a trebuit să intervenim într-o situaţie de urgenţă. Ne aflam la un procent de realizare de 38% şi a trebuit să realizăm în câteva luni un procent de 62%», a precizat acesta.

Poată să producă şi biogaz

Se întinde o suprafaţă de 20 de hectare şi colectează apele uzate menajere şi industriale ale Craiovei. Potrivit specialiştilor, apa intră pe un canal şi ajunge în secţiunea grătarelor unde se curăţă de elementele solide, care plutesc, acestea fiind compactate. Apa ajunge apoi în bazinele sedimentare, unde se curăţă de nisip şi grăsimi. Resturile sunt depuse în rezervoare speciale, putând să fie folosite pentru producerea biogazului. Spre exemplu, o staţie asemănătoare, din Brescia, Italia, foloseşte acest biogaz şi îşi asigură 95% din energia pe care o consumă cu funcţionarea întregii structuri», a precizat Dincă. dar cea mai importantă etapă este cea în care apa se curăţă din punct de vedere chimic. Staţia este dotată cu recipiente uriaşe în care se dezvoltă controlat un anumit tip de bacterie care curăţă apa de azot şi fosfor. După acest proces, rezultă apa convenţională, care se varsă în Jiu. Înainte de deversare, aparatele măsoară gradul de oxigenare şi nivelul Ph-ului. «În urmă cu câteva zile am avut o furtună foarte mare care a adus apa ce a spălat toate drumurile Craiovei. Staţia a primit un debit maxim, de 10.000 de metri cubi pe secundă şi a funcţionat perfect», a precizat Andrea Zgorbini, din partea firmei Ermit.

Automatizată până în dinţi

Însă staţia de la Craiova este recomandată, în primul rând, de capacitatea tehnică impresionantă.  Specialiştii susţin că sistemul a fost conceput în aşa fel încât poate fi controlat de un singur om. Dacă nici acesta nu se află în interiorul staţiei, la camera de supraveghere, poate să pornească şi să oprească instalaţiile prin telefon, activând butonul automat. «Deocamdată, staţia este pornită pe tipul manual de lucru pentru că suntem la început şi mai trebuie nişte ulei la pompe. Însă, în curând, staţia va funcţiona şi pe butonul automat. Ca să nu existe nici o problemă cu sistemul, să fie avariat sau altceva, vom introduce parole de acces şi totul va fi uşor şi rapid de controlat», a declarat, la rândul lui, Constantin Puşcu, din partea firmei de consultanţă. Autorităţile susţin că sistemul electronic este foarte bine pus la punct astfel încât, cu un singur clic pe monitoare, poate fi vizionată fiecare zonă din staţie, iar în câteva secunde se pot regla apoi şi parametrii de funcţionare. Reţeaua de monitorizare este dotată şi cu memorie internă, astfel încât poate să stocheze debitele apei care intră şi iese de la Făcăi. Municipalitatea a anunţat că, pentru a se încadra în această ţinută de automatizare, va renunţa la paza clasică, cu ajutorul agenţilor, şi va achiziţiona un sistem performant de supraveghere video.

Cel mai costisitor proiect ISPA

Staţia de epurare din Craiova are o capacitate de deservire pentru 385.000 de locuitori, find astfel dimensionată să preia în viitor şi eventualele extinderi ale oraşului şi zonelor învecinate. Fiind prevăzută cu treaptă pentru îndepărtarea fosforului şi azotului, încă de la început staţia se încadrează în prevederile impuse prin tratatul de aderare la UE, obiectivul general fiind reducerea poluării râului Jiu şi, implicit, a fluviului Dunărea. Bugetul alocat acestui contract de lucrări prin programul ISPA a fost de 25,99 milioane de euro, din care, conform schemei de finanţare, 11,26 milioane de euro reprezintă finanţare nerambursabilă de la UE. Consiliul Local al Municipiului Craiova a contribuit cu 5 milioane de euro pe care i-a luat printr-un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii (BEI), iar diferenţa a fost alocată de la bugetul de stat.

***

Mihaela Techilă, reprezentantul ISPA, a menţionat însă că nu eforturile nu se termină aici. Odată ridicată, impresionanta construcţie trebuie să probeze că funcţionează la capacitatea la care a fost proiectată. «Staţia arată absolut minunat, poate  este printre cele mai frumoase din ţară. Dar vreau să vă spun că ISOA nu se termină aici, urmează ca în următoarele 6 sau 7 luni să demonstrăm că ea şi funcţionează. Urmează, de asemenea, să demonstrăm că apa e tratată corespunzător şi e bună de băut».

***

Craiovenii care doresc să viziteze obiectivul de la Făcăi pot să se îmbarce într-unul dintre cele trei autobuze inscripţionate adecvat, care pleacă din faţa Primăriei Craiova. De menţionat că pentru această vizită, cetăţenii nu trebuie să plătească nici un leu pentru transport.