Spania: Atletico Madrid, noua regină în La Liga

0
356

Atletico Madrid a devenit, sâmbătă seara, campioana Spaniei, graţie unei remize (1-1) pe Camp Nou, obţinută în faţa Barcelonei, în ultima etapă din La Liga. Este al zecelea titlu din istoria celor de la „Atleti” şi primul după 18 ani. Clubul antrenat de Diego Simeone are ocazia să realizeze şi o fabuloasa dublă dacă, pe 24 mai, la Lisabona, câştigă în faţa vecinilor de la Real Madrid, finala Champions League. A fost un meci electrizant în care Alexis Sanchez a deschis scorul pentru Barca, iar Diego Godin (min. 49) a egalat pentru Atletico, care s-a apărat eroic până la fluierul final al arbitrului. Cu 90 de puncte în clasament, „Atleti” devansează Barca -87 de puncte şi Real Madrid-87 de puncte, viitoarea adversară în finala Ligii Campionilor, de la sfârşitul săptămânii viitoare. Este pentru prima dată după Valencia 2003-2004 când titlul nu este confiscat de Real Madrid sau Barcelona, ale căror bugete sunt de patru ori mai mari. Atletico Madrid nu a mai câştigat titlul de campioană a Spaniei din 1995-1996 şi nu a mai fost prezentă într-o finală C1 de 40 de ani, adică din 1974.