Un mort și mai mulți răniți în accidente de circulație

0
431

O persoană și-a pierdut viața și alte câteva au fost rănite, ajungând la Spitalul clinic Județean de Urgență Craiova în urma unor accidente de circulație petrecute în Craiova, dar și pe drumurile din județ. Cel mai grav eveniment s-a înregistrat pe DE 70 Craiova – Filiași, unde un medic dentist de 43 de ani, din Drobeta Turnu Severin a decedat după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod din beton.

Primul dintre evenimentele de ieri s-a petrecut în jurul orei 06.30, pe DE 70 Craiova – Filiași, în comuna doljeană Brădești. Din cercetările lucrătorilor Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj s-a stabilit că, Marius Andreca, de 43 de ani, din Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism marca Opel, dinspre Drobeta Turnu Severin către Craiova, la un moment dat, pe raza comunei Brădești, a părăsit partea carosabilă și a intrat violent cu mașina într-un cap de pod din beton. Bărbatul, medic dentist, și-a pierdut viața în urma impactului, oamenii legii declarând că era singur în mașină și că, cel mai probabil, accident s-a petrecut pe fondul oboselii, șoferul adormind la volan. După finalizarea cercetării la fața locului și după ce au ridicat cadavrul pentru a fi dus la morgă, în vederea efectuării necropsiei, autoturismul a fost ridicat de polițiști pe o platformă și dus la sediul poliției.

Carambol la barieră

Aproximativ o jumătate de ora mai târziu, în jurul orei 07.00, pe strada Prelungirea Bechetului din Craiova, mai exact la bariera de cale ferată de la Făcăi, trei autoturisme care așteptau oprite ridicarea barierei au fost făcute praf de conducătorul unei autoutilitare care a provocat o ciocnire în lanț. Potrivit reprezentanților IPJ Dolj, Ciprian Ciubotariu, de 21 de ani, din municipiul Timişoara, care conducea o autoutilitară marca Iveco, a lovit din spate un autoturism Dacia la volanul caruia se afla Petre Chelaru, de 58 de ani, din Craiova. În urma impactului, Dacia a fost proiectată în față, într-un autoturism marca Citroen, condus de George Toilă, de 44 de ani, din comuna Preajba, judeţul Dolj, maşină care a intrat într-un Cielo, la volanul căruia se afla Ionică Chilom, de 52 de ani, din Craiova. În urma accidentului două persoane au fost rănite – este vorba despre Maria Toilă, pasageră în Citroen și de Marin Oprea, pasager în Cielo. Victimele au fost transportate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pentru îngrijiri medicale, iar pe numele conducătorului autoutilitarei s-a întocmit dosar penal. „Accidentul s-a petrecut pe fondul nepăstrării unei distanțe corespunzătoare în mers. Victimele au suferit răni ușoare, fiind transporatate la spital pentru îngrijiri medicale, iar în cauză a fost întocmit dosare penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.

Ciocnire în intersecție

În plus, și marți seara, trei persoane au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, după ciocnirea a trei mașini la intersecția străzilor „Madona Dudu” și „Matei Basarab”. Conform polițiștilor Biroului Rutier Craiova, Daniela Marcu de 49 de ani, din Craiova, la volanul unui autoturism Dacia Logan, în timp ce circula pe strada „Madona Dudu”, ajunsă la intersecţia cu strada „Matei Basarab”, nu a respectat semnificaţia indicatorului ,,Cedează trecerea” şi nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism marca Seat condus de Andreea Ghiță de 21 de ani din Craiova, autoturismul său fiind proiectat într-un Audi la volanul căruia se afla Irina Cojocaru de 25 de ani din Bălcești, județul Vâlcea, care oprise pentru a acorda prioritate de trecere celorlalte autovehicule. În urma ciocnirii celor trei autoturisme, șoferița, Daniela Marcu, fiica ei, Andreea Marcu, de 19 ani și un alt tânăr, toți din Dacia Logan au fost răniți şi transportați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova pentru acordarea de îngrijiri medicale. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.