Spectacolul craiovean „Caligula”, invitat la Festivalul Naţional de Teatru

0
363

Uniunea Teatrală din România a făcut cunoscută, ieri, lista spectacolelor româneşti participante la cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (28 octombrie – 6 noiembrie 2011). Între acestea se va număra şi „Caligula”, de Albert Camus, pus în scenă la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova de regizorul László Bocsárdi. UNITER anunţă că, întrucât negocierile cu unele trupe invitate din străinătate nu s-au definitivat încă, lista completă a producţiilor ce vor sosi din afara României va fi dată publicităţii la începutul lunii septembrie.

Ediţia 2011 a Festivalului Naţional de Teatru (FNT), care se va desfăşura la Bucureşti, între 28 octombrie şi 6 noiembrie, are ca generic câteva cuvinte ce-i aparţin unuia dintre cei mai importanţi dramaturgi ai lumii, Anton Pavlovici Cehov („Omul, acest animal ciudat…”), sub semnul căruia a stat, de altfel, intervalul supus selecţiei (stagiunea 2010-2011), întrucât anul trecut s-a aniversat un secol şi jumătate de la naşterea scriitorului.

Este şi unul dintre motivele pentru care secţiunea intitulată „Focus” se concentrează asupra personalităţii şi creaţiei regizorului Andrei Şerban, artist de renume internaţional şi autor, în ultimii ani, al câtorva spectacole inspirate, direct sau indirect, din universul cehovian. Este vorba despre „Ivanov” – la Teatrul „L.S. Bulandra” din Bucureşti, „Trei surori” – la Teatrul Naţional Budapesta şi „Unchiul Vanea” – la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj.

Acestora li se adaugă un număr notabil de producţii foarte diverse ca stil şi ideologie, semnate atât de regizori de valoare unanim recunoscută, cât şi de tineri directori de scenă aflaţi la începutul carierei, producţii ce concretizează, fiecare în felul său, încercarea teatrului românesc de astăzi de a răspunde întrebărilor ce-l preocupă pe omul universal dintotdeauna. Gruparea spectacolelor pe secţiuni urmăreşte să evidenţieze unele dintre tendinţele scenei autohtone actuale, oferind totodată spectatorului posibilitatea de a-şi orienta mai rapid alegerea, în funcţie de interese şi preferinţe.

Astfel, la secţiunea „Spectacole tematice”, lista este deschisă de „Caligula”, de Albert Camus, pus în scenă la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova de regizorul László Bocsárdi, după o traducere de Alice Georgescu. Decorurile sunt realizate de Jozsef Bartha, iar costumele – de Judit Dobre Kothay. Premiera a avut loc pe data de 12 martie a.c., iar din distribuţie fac parte actorii Sorin Leoveanu (în rol principal), Ilie Gheorghe, Valentin Mihali, Gabriela Baciu, Valer Dellakeza, Adrian Andone, Ion Colan, Angel Rababoc, Nicolae Poghirc, Cătălin Băicuş, Iulia Lazăr, Eugen Titu ş.a.

La aceeaşi secţiune au mai fost selectate alte 15 spectacole, între care „Cântăreaţa cheală” şi „Lecţia”, de Eugène Ionesco (Teatrul de Comedie din Bucureşti, regia Victor Ioan Frunză), „D’ale carnavalului”, de I.L. Caragiale (Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, regia Silviu Purcărete), „Despre iubire la om”, după A.P. Cehov (Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Braşov, regia Alexandru Dabija), „Furtuna”, de W. Shakespeare (Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, regia Victor Ioan Frunză), „Galaxia Švejk”, după Jaroslav Hašek (Teatrul „Ţăndărică” din Bucureşti, regia Alexander Hausvater), „Leonce şi Lena”, de Georg Büchner (Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, regia Gábor Tompa), „Neguţătorul din Veneţia”, de W. Shakespeare (Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe, regia László Bocsárdi) ş.a. Alte peste zece spectacole sunt selectate în secţiunile „Dans în teatru”, „Teatrul de mâine” şi „În prim-plan, actorul.

Festivalul Naţional de Teatru este organizat de Uniunea Teatrală din România – UNITER, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria municipiului Bucureşti, prin ArCuB – Centrul de Proiecte Culturale al Primăriei Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Director artistic şi selecţioner unic al ediţiei 2011 este criticul de teatru Alice Georgescu, iar director executiv este Aura Corbeanu, vicepreşedinte UNITER.