Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat că partidul pe care îl conduce nu are un pact cu PSD, ci, din contră, şeful statului are o astfel de înţelegere, adăugând că, prin tot ceea ce afirmă, Traian Băsescu încearcă să rupă pentru a doua oară formaţiunea democrat-liberală. „PDL, cu toate numele sale anterioare, este un partid anti-PSD de 22 de ani. Cu o mică excepţie, guvernarea începută în 2009, impusă de preşedintele Băsescu şi căreia m-am opus prin vot în forurile interne ale partidului. PDL nu are un pact cu PSD, domnul preşedinte are. PDL va ataca totdeauna PSD cu argumente şi nu va ajunge la atacuri la persoană. (…) Prin tot ceea ce susţine astăzi, domnul preşedinte încearcă, în fapt, să rupă PDL a doua oară. Iar acest lucru nu poate ajuta decât PSD şi partidul Elenei Udrea”, a scris Vasile Blaga pe pagina sa de Facebook. Potrivit liderului democrat-liberalilor, pentru şeful statului este mai importantă Elena Udrea decât PDL. „Referitor la lipsa mea de viziune, invocată de dl. preşedinte, o să îi reamintesc că este exact cea care a permis ca dânsul să mai fie astăzi preşedinte. Referendumul din 2012 ar fi condus la demiterea sa dacă PDL nu insista, în discuţii lungi şi aprinse, să se recurgă la boicot. Sondajul american pe care domnul preşedinte l-a comentat cu atâta siguranţă nu este altceva decât o producţie Disney. Domnul preşedinte încearcă să ne convingă pe toţi că românii mor de nerăbdare să o voteze pe Elena Udrea. Analizele noastre arată contrariul”, mai afirmă Vasile Blaga. Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, joi seară, la B1 TV, că strategia adoptată în ultimele zile de către PDL, aceea de a ataca PMP-ul, este una „falimentară”, în condiţiile în care adversarul real este PSD-ul. Acesta a arătat că preşedintele PDL, Vasile Blaga, „nu are viziune”, el alegând să acţioneze după modelul celor de la PSD.
Acasă Actualitate Actualitate internă Blaga: Prin tot ceea ce afirmă, preşedintele încearcă să rupă a doua...