Ucraina: Vladimir Putin calmează pro-ruşii din estul Ucrainei

0
443

Preşedintele rus Vladimir Putin, a încercat să tempereze ardoarea separatiştilor şi partizanilor federalizării Ucrainei, din Donbass, cerându-le anularea referendumului prevăzut pe 11 mai a.c., după întrevederea avută cu Didier Burkhalter, preşedintele Elveţiei, care deţine şi preşedenţia OSCE. După cum se ştie, autorităţile de la Kiev au stabilit un alt scrutin, cel al alegerilor prezidenţiale, pentru 25 mai a.c. După tragedia de la Odessa, Kremlinul a estimat drept absurdă şi ilegitimă o asemenea intenţie. După întâlnirea de miercuri cu preşedintele OSCE, tonul lui Vladimir Putin a fost altul, opinând că dacă cetăţenii din sud-estul Ucrainei vor înţelege că le sunt garantate drepturile, alegerile ar putea avea loc. Foaia de parcurs negociată de Vladimir Putin şi Didier Burkhalter cuprinde patru pucte: încetarea focului, dezarmarea, dialogul şi alegerile. Un „adevărat dialog pan-naţional”, a declarat Vladimir Putin după întrevederea avută. Pentru ca Didier Burkhalter să considere foaia de parcurs convenită drept un pas spre o conferinţă „Geneva 2”. La Kiev, declaraţiile liderului de la Kremlin nu au convins premierul Arseni Iatseniuk, citat de agenţia Interfax Ucraina, avansând ironii facile. Între timp războiul declaraţiilor continuă. Televiziunea din Moscova face referinţă la „fasciştii şi naziştii din estul Ucrainei”, în timp ce pro-ruşii sunt calificaţi „antifascişti” de presa rusă. La rândul său, Kievul care a lansat o operaţiune militară „antiteroristă”, îi face pe pro-ruşi „drogaţi şi alcoolici”, după cum relevă agenţia Reuters. Diplomaţia rusă a publicat luni o cartă albă în care prezintă lista violărilor masivă ale drepturilor omului, imputate naţionaliştilor ucrainieni, ilustrată cu imagini din timpul ocupaţiei germane a Ucrainei, în cel de –al Doilea Război Mondial. Preşedintele Dumei, Serghei Narişkin, a vorbit marţi de un „genocid” care se derulează în Ucraina, după înregistrarea a 30 de morţi la Slaviansk. Războiul propagandistic este esenţial în această criză şi separatiştii pro-ruşi denunţă junta fascistă de la Kiev. Ca un gest circumscris acestui război propagandisctic nu mai puţin de 300 de jurnalişti ruşi au fost recompensaţi cu medalii, prin decret prezidenţial semnat de Vladimir Putin pentru obiectivitatea probată în prezentare evenimentelor din Crimeea.