Ruxandra Dragomir, Ilie Năstase şi Gabriela Szabo, în cursa pentru un loc în Parlament

0
490

Fosta tenismenă Ruxandra Dragomir şi-a depus, ieri, candidatura din partea PMP pentru postul de senator din Sectorul 4 lăsat vacant de Dan Voiculescu, în timp ce Cristian Ilie, fost deputat, candidează din partea aceleiaşi formaţiuni pe locul de senator rămas liber în urma demisiei lui Victor Ciorbea. Cei doi candidaţi au venit la Biroul Electoral din Primăria Sectorului 4 însoţiţi de Elena Udrea, Eugen Tomac şi alţi lideri ai PMP. Ruxandra Dragomir îl are contracandidat din partea Alianţei electorale PSD-UNPR-PC pe tenismenul Ilie Năstase. Potrivit lui Dragomir, deşi are un contracandidat care va porni de pe prima poziţie, acest lucru nu o sperie şi speră ca votul să se ducă la persoana potrivită, adică la ea. Şi Ministrul Tineretului şi Sportului, fosta atletă Gabriela Szabo, şi-a depus ieri candidatura pentru Parlament, mai exact pentru Camera Deputaţilor, în Colegiul 4 Ilfov, afirmând cu acest prilej că înscrierea sa în cursa electorală din 25 mai reprezintă o altă competiţie importantă a vieţii sale. „Îmi depun candidatura pentru o altă competiţie foarte, foarte importantă din viaţa mea. Îi mulţumesc premierului Victor Ponta, dar şi preşedintelui PSD Ilfov, Gabriela Firea, care mă susţine. De fapt, ea a fost cea care m-a convins că trebuie să intru într-o cursă extrem de importantă. Mulţumesc şi echipei care îmi stă în spate. Într-adevăr vin dintr-un sport individual, dar am înţeles astăzi că nimic nu se poate câştiga de unul singur şi că în spatele tău trebuie să fie o echipă responsabilă, o echipă cu care să mergem împreună spre victorie”, a spus Gabriela Szabo. Alegerile parţiale pentru locurile vacante din Parlament vor avea loc în 25 mai, simultan cu europarlamentarele.