Vinietele vin într-o săptămână

0
312

Craiovenii îşi vor putea ridica vinietele pentru parcare abia peste o săptămână. Reprezentanţii Direcţiei de Taxe şi Impozite a Primăriei Craiova au precizat că însemnele vor fi puse în circulaţie în curând, nu mai târziu de sfârşitul săptămânii viitoare. «Ceea ce îi interesează pe craioveni e faptul că aceste viniete se vor distribui în mod gratuit, deci nu au de ce să se îngrijoreze. Plătesc taxa de parcare anuală, de 40 de lei, şi primesc autocolantul», a precizat directorul Sorin Marcu. Ca să nu fie transmise de la o maşină la alta, fiecare vinietă va avea imprimat numărul maşinii. În Craiova sunt înregistrare peste 100.000 de autoturisme înregistrate.