După anexarea peninsulei Crimeea, la 18 martie a.c., şi sancţiunile decretate contra Kremlinului, criza ucraineană a dobândit dimensiunea unui seism geopolitic. Conflictul implică integrarea punctelor de vedere concurente ale tuturor actorilor. Deşi proclamaţiile morale ale cancelariilor occidentale substituie orice analiză rece. Iar tratamentul mediatic al evenimentelor din Ucraina confirmă acest lucru: pentru o parte a diplomaţiei occidentale, criza trădează o asimetrie între interesele şi percepţiile actorilor şi se reduce la o confruntare între bine şi rău. Există o obsesie anti-rusă, după cum există şi o obsesie anti-americană, odată cu sfârşitul războiului rece şi al lumii bipolare, cel puţin în varianta rusă a acesteia. Oricum, şi una şi alta dintre obsesii rămân la fel de oarbe şi de pătimaşe, nu conving pe de-antregul, dovedindu-se identic de contraproductive. UE a decis, luni, extinderea listei proscrişilor ruşi şi ucraineni vizaţi de sancţiuni pentru escaladarea tensiunilor din estul Ucrainei. Reuniţi la Luxemburg, miniştrii de Externe ai UE au insistat asupra „importanţei decisive” a reuniunii de la Geneva, prevăzută pentru joi, 17 aprilie, între reprezentanţii Ucrainei, Rusiei, SUA şi UE. Dacă în cursul întâlnirii de la Geneva, în formatul de patru, tensiunile persistă, europenii ar putea decide trecerea la „faza trei” a sancţiunilor, cele de ordin economic, susceptibile a lovi dureros Rusia. Luni seara târziu, Vladimir Putin şi Barack Obama, într-o conversaţie telefonică consacrată situaţiei din Ucraina, calificată ca francă şi directă, s-au arătat dispuşi „să uzeze de influenţa lor” pentru evitarea basculării crizei într-un război civil. Vladimir Putin a negat toate ingerinţele Moscovei în estul Ucrainei şi a cerut Washingtonului să exercite influenţa sa asupra autorităţilor de la Kiev, pentru evitarea unei „băi de sânge”, cum se arată în comunicatul Kremlinului. Când împărăteasa Ecaterina a II-a a construit oraşele Doneţk, Harkov, Odesa, Dnepropetrosk şi altele în regiunea estică a Ucrainei, nimeni nu şi-a imaginat că această parte a Rusiei, devenită ţară, va fi un stat naţionalist şi rusifob. Chiar dacă niciodată cazacii n-au fost ruşi. Recursul la istorie are rostul său. Clar este un lucru: puterea de la Kiev şi-a pierdut autoritatea asupra ţării. Iar proruşii utilizează situaţia confuză creată pentru decredibilizarea puterii de la Kiev, altminteri nerecunoscută de Moscova. Nu este exclus ca Ucraina, după alegeri, programate în luna mai, dacă acestea vor avea loc, să se dividă în două sau trei ţări în scurt timp. Întrebarea este următoarea: doreşte Kremlinul o Ucraină stabilă, democratică proeuropeană? Dacă avem în vedere relaţiile economice bilaterale, răspunsul este mai de grabă pozitiv. Deteriorarea relaţiilor economice între Rusia şi Ucraina, în plan logic înseamnă mai degrabă ruinarea Ucrainei. Iar admiterea acestei ţări ex-sovietice în UE, deşi drumul e lung, înseamnă o a doua Grecie, şi aceasta deloc salvată. Rusofonii solicită imperativ referendum într-o ţară condusă de un preşedinte interimar, Oleksandr Turcinov, fără nici o legitimitate constituţională. O ţară care a interzis, ca limbă oficială, rusa, vorbită de rusofoni. Care este legitimitatea guvernului de la Kiev? Este democratic pentru un partid guvernamental (Svoboda) să trimită deputaţii săi pentru a forţa demisia şefului televiziunii publice de la Kiev pentru faptul că a retransmis un extras dintr-un discurs al lui Vladimir Putin? Serghei Lavrov, şeful diplomaţiei ruse, a propus federalizarea ţării după modelul european, helvet, belgian sau german. Federalizarea fiind singura soluţie pentru buna coabitare a populaţiei, cu destule asimetrii în convingeri. A se vedea Belgia: flamanzii şi valonii. Ideea federalizării nu este însuşită de puterea de la Kiev şi se evocă scenariul georgian şi obsesia lui Putin de a restaura grandoarea rusă. Prin crearea unei uniuni eurasiatice, un spaţiu economic şi politic, cu Rusia, Belarus, Kazahstan, Kîrgîstan, Armenia şi o parte din Ucraina. Deocamdată, oraş după oraş, în estul Ucrainei, se predă separatiştilor, puterea de la Kiev funcţionând în vid.
