„Schilaci”, fiul impresarului Marcel Popescu, condamnat definitiv pentru carduri / Alți 10 inculpați condamnați în același dosar

0
983

Magistrații Curții de Apel Craiova au pronunțat, vineri, sentința definitivă în cazul grupării de carderi craioveni din care făcea parte și Adrian Popescu zis „Schilaci”, fiul impresarului de fotbal Marcel Popescu. Nu mai puțin de 11 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar, pentru fraude informatice, șase dintre inculpați, între care și Schilaci, primind pedepse cu suspendare, în timp ce cinci dintre ei au primit între 3 și 4 ani de închisoare cu executare, conform deciziei Curții de Apel Craiova, care le-a mai scăzut din pedepsele primite pe fond, la Tribunalul Dolj. În plus, instanța a decis confiscarea de la inculpați a peste 150.000 de dolari, bani proveniți din activitatea infracțională. Polițiștii urmează să-i caute pe cei cinci inculpați condamnați la pedepse cu executare și să-i introducă în arest, apoi în penitenciar pentru ispășirea pedepselor.

Reamintim că gruparea formată din Jianu Aurel Eugen zis “Gorila” sau “Relu”, Muchie Marinel zis “Spirache”, Florea Iancu Ovidiu, Cotoc Viorel, Popescu Adrian zis “Schilaci”, fiul fostului director sportiv de la FC Braşov, actual impresar de fotbal, Marcel Popescu, Teodor Sorin, zis “Periuţă”, Tiron Laurenţiu Mirel, Baicu Cristian, Cojocaru Eugen, Gora Edouard Gabriel şi Anghel Cristian Ionuţ a fost destructurată în urma unei acţiuni de amploare desfăşurate la sfârșitul lui august 2011, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.

Pe 30 august 2011, oamenii legii au efectuat 35 de percheziţii domiciliare, dintre care 20 în Craiova, cinci în Bucureşti, patru în Galaţi, trei în Constanţa, la Mangalia, una în Săcele, una în Timişoara şi încă una în Feteşti, la locuinţele unor persoane suspectate că ar desfăşura activităţi de tip skimming. Procurorii DIICOT precizau la momentul respectiv că acţiunea viza destructurarea a două grupuri infracţionale, ambele coordonate de craioveni şi formate în mare parte din craioveni, care produceau sau cumpărau de la alţii aparatură de skimming folosită ulterior pe teritoriul Italiei – unde vizau în special magazinele prin amplasarea pe POS-uri –, dar şi în Olanda, Franţa sau Spania, pentru a copia fraudulos datele de identificare a mijloacelor de plată electronice utilizate de rezidenţi/nerezidenţi la diferite terminale ATM/POS.

“Datele obţinute sunt folosite pentru producerea unor mijloace de plată electronică false, cu ajutorul cărora sunt extrase mari sume de bani din conturile titularilor, activităţi ce se desfăşoară de regulă în Columbia, Republica Dominicană, SUA sau Mexic. O parte din banii astfel obţinuţi în străinătate este trimisă în ţară prin intermediul serviciilor de transfer internaţional de bani, pe numele altor persoane, sau prin curieri. De asemenea, s-a constatat că membrii acestui grup infracţional organizat obişnuiesc să investească aceste sume în metale şi/sau pietre preţioase, automobile de lux ori alte bunuri mobile de valoare, în scopul de a le ascunde originea ilicită, pe care le transferă apoi în România, unde sunt vândute sub preţul de achiziţie”, după cum menţionau procurorii craioveni ai DIICOT, într-un comunicat dat publicităţii la momentul respectiv.

Pedepse până la 5 ani și 6 luni închisoare la Tribunal

Au fost formate două dosare separate, primul grup, în care au fost trimise în judecată 10 persoane, coordonat de Cosmin Camen zis „Lale” – procesul în acest caz fiind acum la recurs, în timp ce al doilea grup, din care face parte şi „Schilaci”, a fost trimis în judecată în februarie 2012, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, spălare a banilor şi infracţiuni săvârşite prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice sau de comunicaţii.

Pe 13 iulie 2012, judecătorii de la Tribunalul Dolj au pronunțat soluţia în dosar. Astfel, Florea Iancu Ovidiu a fost condamnat la 5 ani şi 6 luni închisoare şi s-a confiscat de la el suma de 8.006 dolari; Baicu Cristian a primit 5 ani de închisoare, de la el fiind confiscată suma de 19.989 dolari; Cotoc Viorel a primit 3 ani de închisoare cu suspendare pe un termen de încercare de 8 ani şi s-a dispus confiscarea sumei de 14.069 de dolari de la el; Muchie Marinel a primit 3 ani cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 8 ani instanţa dispunând confiscarea de la inculpat a sumei de 5.005 de dolari, patru ceasuri de mână marca GUESS, 6 ceasuri de mână marca Dolce&Gabana şi un ceas de mână marca Versace. În plus, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător dispusă asupra autovehiculului Porche Cayenne şi a sumei de 6.750 lei ridicate la percheziţie de la domiciliul acestuia. Adrian Popescu a primit 3 ani cu suspendare tot pe perioada unui termen de încercare de 8 ani şi i s-a confiscat, în baza deciziei instanţei, suma de 27.909 de dolari, menţinându-se sechestrul asigurător asupra sumei de 17.000 lei, ridicată la percheziţia de anul trecut; Teodor Sorin a primit tot 3 ani cu suspendare şi i s-au confiscat 2.873 dolari; Jianu Aurel Eugen a primit tot 3 ani cu suspendare şi i s-a confiscat suma de 13.142 dolari, plus că s-a menţinut sechestrul dispus de procurori asupra sumei de 10.000 lei; Anghel Cristian Ionuţ a scăpat cel mai ieftin, cu 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 4 ani; Tiron Laurenţiu Mirel a primit 4 ani şi 6 luni de  închisoare plus confiscarea sumei de 49.283 dolari;  Gora Edouard Gabriel a primit 4 ani de închisoare şi s-a menţinut sechestrul pe aparatura găsită în locuinţa sa; Cojocaru Eugen a fost condamnat la 4 ani şi 6 luni de închisoare, instanţa dispunând şi confiscarea de la inculpat a sumei de 75.610 dolari. Judecătorii i-au achitat pe majoritatea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunilor de spălare de bani, falsificare a instrumentelor de plată în formă continuată şi pentru punere în circulaţie a instrumentelor de plată falsificate, iar cei şase inculpaţi condamnaţi la pedepse cu suspendare au fost eliberaţi din penitenciar, faţă de ceilalţi fiind menţinut arestul preventiv până pe 18 septembrie 2013, când au fost puși în libertate.

Pedepse mai mici la apel

Atât procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova cât și inculpații au declarat apel, care a fost soluționat vineri, 11 aprilie a.c., de Curtea de Apel Craiova. Instanța a respins apelurile inculpaților care au primit pedepse cu suspendare, dar le-au admis pe cele ale celor cinci condamnați la pedepse cu executare. Astfel, a fost desfiinţată, în parte, hotărârea atacată sub aspectul laturii penale, Florea Iancu Ovidiu și Cristian Baicu fiind condamnați la câte 4 ani închisoare, în timp ce Gora Edouard Gabriel, Tiron Laurenţiu Mirel și Cojocaru Eugen au primit câte 3 ani închisoare cu executare. Sentința este definitivă, astfel că polițiștii trebuie să-i ridice pe cei cinci condamnați și să-i după la penitenciar pentru ispășirea pedepselor.