În timp ce politicieni şi lideri locali şi naţionali ai Uniunii Europene se reuneau, vineri, la Bruxelles pentru a discuta problema romilor, Craiova primea vizita unei tinere pentru care a se naşte în Statele Unite ale Americii, a avea parte de toleranţă, ca şi acces la cel mai înalt nivel de educaţie au însemnat puterea de a recunoaşte, oricând şi oriunde, fără teama că ar putea atrage priviri cel puţin suspicioase, că este de etnie romă. Pentru că în America nu contează cum arăţi şi de unde vii. Însă în România – de unde părinţii ei au ales să plece în 1985 şi să nu se mai întoarcă niciodată – şi-a dat seama că problema romilor e mult mai delicată…
Se numeşte Ioanida Costache, s-a născut în Portland, statul Oregon, are 24 de ani şi, graţie unei burse Fulbright, a pornit în căutarea propriilor rădăcini. A muzicii cântate de bunicul pe care nu l-a cunoscut niciodată, a centrului vechi al capitalei cu lăutarul care i-a devenit între timp maestru de vioară, a unei lumi din care se trage, dar pe care o descoperă trăind în sărăcie şi, astfel, fără şanse la educaţie. „Eu doresc foarte mult să mă implic cumva în problema aceasta, să fac ceva. Nu numai să vin aici şi să spun că studiez şi promovez muzica lăutărească, ci şi să ajut cumva din punct de vedere social”, spune Ioanida Costache.
Un program de doctorat la Universitatea Stanford din California, pe care îl va începe la toamnă şi prin care îşi va continua cercetarea muzicii lăutăreşti, îi va da posibilitatea să revină în România, ţară pe care acum a văzut-o pentru prima dată şi care – „nu ştiu dacă datorită limbii sau pentru că e ceva în sângele meu”, mărturiseşte – îi place foarte mult. Şi, poate, odată cu revenirea aici, să se implice în problema romilor…
Într-o sală a Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, în care în urmă cu exact opt ani era inaugurat Centrul de Informare şi Resurse American Corner, Ioanida Costache – o tânără zâmbitoare, cu ochi mari şi gesturi dezinvolte – îşi spune povestea în limba engleză. Rulează imagini alb-negru cu lăutari bătrâni, accesează linkuri cu muzici vechi, exemplifică ea însăşi la vioară, compară sonorităţi… Strecoară mai apoi câteva fotografii cu profesori ori cu familia sa, vorbeşte despre sine şi despre posibilităţile oferite de programul Fulbright. Ochii liceenilor care umplu sala o urmăresc când curioşi, când distraţi… Aşezată chiar lângă ea, n-o scapă însă din priviri reprezentanta Ambasadei S.U.A. la Bucureşti care o însoţeşte, Marjorie Stern. Când ici, când colo, coordonatoarea American Corner Craiova, Carmen Tică, se străduieşte să surprindă cu aparatul foto cele mai bune instantanee. La final – câteva întrebări, la care, surprinzător, tânăra răspunde într-o română prea bună pentru cineva care n-a pus în viaţa lui piciorul în această ţară!
Au plecat din ţară în 1985 şi nu s-au mai uitat în urmă…
Povestea Ioanidei Costache şi a familiei sale e delicată, la fel ca a etniei din care fac parte. Pentru cei cărora le este spusă într-o sală American Corner, începe în 1985, când părinţii săi – amândoi născuţi şi crescuţi în Bucureşti – au luat drumul Americii şi nu s-au mai întors niciodată până în ziua de azi. „Au fost mai multe motive pentru care au plecat atunci, în timpul comunismului, dar, cel mai important, şi-au dorit să aibă o familie, iar aici n-au reuşit. Au ales să plece pentru ca noi, copiii lor, să avem o viaţă mai bună. Şi n-au mai revenit vreodată în România. Aşa au ales ei să-şi ducă viaţa, aşa au considerat că e cel mai bine… A fost şi problema banilor, dar nici n-au simţit nevoia”, povesteşte Ioanida Costache.
Şi-au lăsat în capitală toate rudele, pe care tânăra de 24 de ani abia acum le-a întâlnit pentru prima dată. „Din toată familia mea, numai mama şi tata au plecat, toţi ceilalţi au rămas aici. Nu prea au păstrat legătura, mama n-a vorbit cu sora ei timp de aproape 30 de ani… Dar de când sunt eu în România şi mă duc pe la ei, i-am pus în legătură. Mă văd cu familia mea aici şi mă bucur mult, pentru că noi am fost foarte singuri în America…”, continuă tânăra. Dar dacă ar avea resursele financiare necesare, şi-ar dori acum să se întoarcă? Ioanida Costache ezită o clipă… „Tatăl meu nu poate călători cu avionul, pentru că e bolnav, iar mama… habar n-am, cred că ar trebui să o întreb!”.
Mari iubitori de muzică, părinţii i-au pus vioara în mână de la 5 ani
Ioanida s-a născut în Portland, statul Oregon, în 1990. În casa ei s-au vorbit mereu, amestecate, engleză şi română – aşa îmi explic de ce ştie atât de bine această limbă. Dar niciodată romani. „Aş vrea să ştiu. Mi-a promis profesorul de vioară că mă învaţă!”, îmi spune. În ce măsură mai poate o persoană de etnie romă să îşi păstreze identitatea într-o ţară străină, cu atât mai mult în S.U.A.? Întrebarea o pune un pic de gânduri. «Niciodată nu mi-am putut imagina că voi sta aici, în faţa dvs., şi voi putea afirma: „Eu sunt de etnie romă!”. De mică mi s-a spus: „Să nu te dai că eşti ţigancă!”. Asta am fost sfătuită la mine acasă, chiar dacă eram în America. Numai prin muzica lăutărească am început să am curajul să zic că sunt de etnie romă», răspunde, zâmbind.
Ioanida Costache a pus arcuşul pe corzile viorii când avea doar 5 ani, iar mai apoi a absolvit Colegiul de Muzică Amherst – Massachusetts, una dintre cele mai bune şcoli din S.U.A. S-a axat pe muzicologie, dar a continuat şi studiul viorii. Deşi părinţii săi nu ştiu să cânte la vreun instrument şi nici n-au vreo altă legătură cu muzica… „Le-ar fi plăcut să ştie, pentru că iubesc muzica lăutărească foarte mult, Romica Puceanu a cântat la nunta lor şi totdeauna îmi vorbeau despre acest gen. În schimb, bunicul meu din partea tatălui a fost lăutar. Iar tata îmi povestea că îi fura vioara şi se ducea să cânte pe stradă. Şi-au dorit ca eu şi fratele meu să ştim muzică, aşa că de mici ne-au pus vioara în mână”, continuă tânăra. Poveştile despre vechii lăutari şi armoniile lor specifice au fascinat-o. „Totdeauna muzica lăutărească a fost ceva deosebit pentru mine. M-am gândit că dacă vin în România poate descopăr ceva pe sufletul meu… Căci muzica asta e pentru suflet, e cu adevărat deosebită”.
Va continua cercetarea muzicii lăutăreşti la Stanford University
În căutarea rădăcinilor muzicii lăutăreşti, dar şi ale sale, Ioanida Costache a ajuns în România, în luna octombrie a anului trecut, cu ajutorul unei burse Fulbright, promovarea acestui program educaţional internaţional aducând-o, de altfel, vineri, la American Corner Craiova. „Până în luna iulie, cât am bursa, încerc să întâlnesc aici şi să vorbesc cu cât mai mulţi lăutari, încerc să cânt muzică lăutărească şi să colaborez cu muzicieni din România, să citesc cât mai mult”, explică Ioanida Costache. Aşa l-a cunoscut pe stradă, în centrul vechi al capitalei, pe lăutarul Nicu Ciotoi. «I-am cântat un pic din „Hora Mărţişorului” şi m-a primit ca elevă, să fac lecţii cu el o dată pe săptămână. E grea trecerea asta de la muzică clasică la muzică lăutărească, dar el are răbdare cu mine. Mi-a arătat până acum două hore, o sârbă, mai multe…», spune, entuziasmată. În plus, o dată pe săptămână, tânăra merge la cursurile etnomuzicologului Speranţa Rădulescu, la Conservatorul din Bucureşti.
Un program de doctorat la Universitatea Stanford din California îi va da posibilitatea, din toamnă, să-şi continue cercetarea în domeniul muzicii lăutăreşti. Ceea ce o bucură nespus! Asta şi pentru că va avea, astfel, posibilitatea să revină în România… „Până acum nu am încercat să promovez acest gen muzical în afară, dar e ceea ce vreau eu să fac în viitor, la doctorat. Nimeni nu studiază muzica lăutărească în Statele Unite, deocamdată. Aş vrea să fiu eu prima care aduce muzica aceasta şi o promovează acolo. Americanilor le place foarte mult, li se pare ceva foarte frumos, dar nu ştiu nimic despre ea”.
România a cucerit-o din prima: „Îmi place foarte mult, m-aş muta aici!”
Popularizarea programului Fulbright în rândul studenţilor i-a dat posibilitatea Ioanidei, din octombrie până în prezent, să ajungă în mai multe oraşe ale României. Ţară care a cucerit-o din prima! „Îmi place foarte mult! Sincer, m-aş muta aici dacă aş găsi o modalitate prin care să fac asta!”, mărturiseşte dintr-o suflare. O privesc cu oarecare neîncredere… Dar viaţa în State cum e? Se compară sistemul educaţional de-acolo cu cel românesc? „Pot spune că e o viaţă bună… Sunt mai multe posibilităţi să studiezi, educaţia pe care o primeşti cred că e mai bună acolo. V-am spus că merg la Conservator în Bucureşti şi am fost puţin dezamăgită de cum se comportă studenţii… Experienţa educaţiei din S.U.A. e diferită, am fost foarte fericită în privinţa asta”, îmi declară.
A ajuns la Sinaia, la Braşov, în Bran, a fost la Cluj şi în Iaşi, iar în curând s-ar putea să meargă şi la Constanţa. Cel mai mult şi mai mult i-a plăcut însă „viaţa de Bucureşti”. „Foarte frumoase oraşe, foarte frumoasă ţara… Nu ştiu dacă datorită limbii sau pentru că e ceva în sângele meu îmi place atât de mult România… Şi de-asta o să mă şi întorc!”, accentuează Ioanida. Înţeleg însă că întoarcerea ei nu are legătură numai cu frumuseţile patriei şi cu muzica lăutărească, ale cărei rădăcini le caută.
„Cred că cea mai importantă pentru romi e educaţia”
Ce ştii despre romii de aici şi problemele lor? Recunosc că aştept răspunsul cu destul de mare interes… Ioanida Costache îşi rezervă un timp de gândire. E de etnie romă şi, deşi acasă i s-a spus „Să nu te dai că eşti ţigancă!”, a trăit o viaţă într-o lume în care nu contează cum arăţi şi de unde vii… «E o problemă foarte delicată cu romii în România în ziua de azi. Eu doresc foarte mult să mă implic cumva în problema aceasta, să fac ceva. Nu numai să vin aici şi să spun că studiez şi promovez muzica lăutărească, ci şi să ajut cumva din punct de vedere social. Deocamdată încerc să fac asta prin organizaţia „Romani Criss”, am început să mă implic, atât cât pot… Cred că cea mai importantă pentru ei e educaţia. Dacă îi educi pe copiii romi, le oferi un fel de egalitate cu ceilalţi, care acum lipseşte». Răspunsul vine de la o tânără de 24 de ani, absolventă a Colegiului de Muzică Amherst – Massachusetts, bursieră Fulbright şi viitoare doctorandă la Stanford University…
