Craiova: Prins cu 94 km/h pe bulevardul Știrbei Vodă

0
450

Un craiovean de 42 de ani, Marius Fota, a fost la un pas de a rămâne fără permis, scăpând cu o amendă în valoare de 765 de lei, după ce, în cadrul activităților desfășurate în trafic de polițiști, acesta a fost depistat la volanul unui BMW, în timp ce „gonea” pe bulevardul Știrbei Vodă cu 94 km/h, după cum au comunicat reprezentanții IPJ Dolj.

Poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naționale și Europene, împreună cu lucrători de poliție rutieră din cadrul Polițiilor Calafat, Baileşti, Bechet, Filiasi, Segarcea, Dăbuleni şi ai Biroului Rutier Municipal Craiova, au organizat, în cursul zilei de ieri o acţiune pe principalele drumuri din județ, dar și în Craiova, în scopul prevenirii şi combaterii accidentelor de circulaţie cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză.

Poliţiştii au constatat 299 abateri de natură contravenţională pentru sancţionarea cărora au fost aplicate amenzi în sumă totală de 36.440 lei.