Şcolile doljene mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a se înscrie în competiţia pentru obţinerea certificatului de “Şcoală Europeană”, termenul limită fiind 18 martie a.c. Competiţia este organizată de Ministerul Educaţiei, iar la aceasta se pot înscrie toate şcolile care au fost sau sunt implicate în programe europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. Certificatul de “Şcoală Europeană” este valabil pentru o perioadă de trei ani, după care şcoala trebuie să candideze din nou pentru a reconfirma titlul obţinut. Sunt evaluate calitatea şi coerenţa managementului şcolii precum şi impactul pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-a avut asupra culturii organizaţionale a şcolii. Pentru a participa la concurs, şcolile trebuie să depună un dosar care să conţină formularul de candidatură completat, un portofoliu ilustrativ, proiectul de dezvoltare instituţională, planurile manageriale anuale din ultimii patru ani, precum şi avizul inspectoratului şcolar. Lista unităţilor de învăţământ declarate câştigătoare va fi publicată pe siteul Ministerului Educaţiei după data de 28 aprilie 2014.