Discutarea Statutului minorităţilor, amânată

0
382

Vicepreşedintele PDL Sever Voinescu susţine că noul termen pe care şi-l propune Coaliţia pentru adoptarea Legii minorităţilor de către Parlament este prima săptămână din sesiunea din toamnă a forului legislativ. Democrat-liberalul a arătat că liderii Coaliţiei mai trebuie să cadă de acord asupra unor prevederi din proiect, fără a preciza care sunt acestea: „Există un acord al Coaliţiei pe 90-95% din textul acestui proiect. Mai sunt una sau două chestiuni care urmează să fie tranşate în cadrul negocierilor viitoare şi noi suntem convinşi că pe parcursul acestei veri, şi că vom avea, eventual, din toamnă acest act normativ la vot”. El a susţinut că era puţin probabil ca proiectul să poată fi adoptat în ultima săptămână a aceste sesiuni, însă acest lucru nu a provocat nemulţumirea nici unui partener din Coaliţie.