Deputaţii au avizat negativ cererea de începere a urmăririi penale în cazul lui Chiţoiu

0
367
Daniel Chițoiu

Plenul Camerei Deputaților a decis, ieri, cu 248 de voturi „împotrivă”, 108 „pentru” și 3 voturi anulate respingerea cererii procurorului general privind încuviințarea începerii urmăririi penale a deputatului PNL Daniel Chițoiu. „Potrivit Constituției și Regulamentului comun, cererea de urmărire penală se adoptă cu votul majorității deputaților prezenți. Având în vedere că din totalul de 403 au fost prezenți 359, din care 108 au votat pentru, se constată că nu a fost întrunită majoritatea de voturi necesară pentru adoptarea hotărârii privind cererea de urmărire penală”, a anunţat deputatul PSD Mircea Dobre în plenul Camerei Deputaților. Anterior, şi Comisia juridică a Camerei Deputaţilor decisese să dea raport negativ cererii procurorului general, înregistrându-se 5 voturi „pentru”, 16 „împotrivă”, 4 buletine fiind anulate. Prezent la audieri, Chiţoiu a relatat că le-a precizat deputaţilor din Comisia juridică faptul că este nevinovat, „le-am spus că niciodată nu m-am sustras de a da declaraţii justiţiei şi în special procurorilor DNA legat de modul cum a fost promovată Ordonanţa 94/2013 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară. Le-am explicat şi le-am dat toate detaliile privind modul de elaborare şi de aprobare în Guvern a acestei ordonanţe de urgenţă. Le-am spus că n-am nici o legătură şi că nu există nici o dovadă la dosar că aş fi organizat acest grup infracţional organizat şi am protejat interesele unei societăţi în domeniul asigurărilor. De asemenea, cum au observat şi dânşii, de la dosar nu există nici o dovadă împotriva mea”, a precizat Chiţoiu după ce a fost audiat de Comisia juridică. Liderul PNL, Crin Antonescu,  anunţase anterior, la finalul reuniunii grupurilor parlamentare ale PNL, că deputaţii liberali vor vota în favoarea începerii urmăririi penale în cazul fostului ministru, pentru ca poziţia partidului să nu poată fi interpretată ca o obstrucţionare a justiţiei. „Vom adopta o poziţie consecventă, o poziţie pe care am adoptat-o şi în cazul altor solicitări de acest sens. Suntem pentru separaţia puterilor în stat, vom da un vot care să nu obstrucţioneze sau să nu fie suspectat în vreun fel că obstrucţionează posibilitatea organelor de anchetă de a-şi desfăşura activitatea (în cazul cercetării penale a lui Daniel Chiţoiu – n.r.). În acelaşi timp, tot în spiritul separaţiei puterilor în stat, avem semne de întrebare de principiu foarte serioase faţă de o cercetare care se desfăşoară în legătură cu un act normativ, că e vorba de un proiect de lege sau că e vorba de o ordonanţă de urgenţă”, a declarat Antonescu. DNA a cerut procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, în dosarul „Carpatica”, pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat. Din probele administrate de procurori a rezultat că, în calitate de ministru al Finanţelor, Chiţoiu a iniţiat proiectul de ordonanţă de urgenţă care reducea numărul membrilor Consiliului ASF de la 11 la 9 şi prevedea noi cerinţe legate de calificările profesionale minime, fiind introdusă condiţia experienţei profesionale de minimum nouă ani de la data absolvirii studiilor.